Uniunea Europeană a dat aviz favorabil achiziționării grupului care deține PRO TV, CME, de către un miliardar ceh.
Începând cu 13 octombrie, atunci când va fi finalizată tranzacția, miliardarul ceh Petr Kellner va conduce cel mai mare grup de televiziune din România, informează Ziarul Financiar.
Tranzacția de preluare a fost aprobată de UE fără condiții suplimentare. Kellner, prin PPF, va trebui să plătească grupului american AT&T 1,1 miliarde de dolari.
În urma cu aproape un an, au existat voci care au susținut ca tranzacția părea a fi sub valoarea reală. Un fost manager al PRO TV, Orlando Nicoară, remarca: „Prețul plătit este sub valoarea pe bursă, ceea ce înseamnă că cel mai probabil nu au avut un alt cumpărător”, conform Paginademedia.
Leave a Comment