După ce au primit donații în criptomonede, autoritățile ucrainene au anunțat că vor face disponibilă o colecție de NFT-uri care surprind cele mai importante evenimente de la începutul războiului.
Anunțul a fost făcut de ministrul de Digitializării din Ucrainei, Mykhailo Fedorov, pe Twitter. ”Lansăm Muzeul NFT. Locul în care se păstrează memoria războiului. Și locul pentru a celebra identitatea și libertatea ucraineană”, a scris Fedorov în postarea de pe rețeau de socializare.
Numele muzeului este META HISTORY: Museum of War și conține -la momentul redactării acestui articol- 54 de NFT-uri. Fiecare dintre ele prezintă un eveniment important ce a avut loc în timpul războiului.
NFT-urile acoperă, deocamdată, primele trei zile de la începutul invaziei și conțin postări de pe Twitter sau știri care sunt considerate ”evenimente importante ale războiului”, însoțite de ilustrații artistice. Poți vedea întreaga galerie aici.
Ucraina are deja experință cu donațiile venite prin blockchain. La începutul lunii martie, Ucraina strânsese peste 30 de milioane de dolari prin donațiile de criptomonede și avea două conturi care permiteau aceste transferuri. CoinDesk relatează că veniturile din aceste donații ar putea fi chiar mai mari decât atât, suma ridicându-se la aproape 100 de milioane de dolari.
Oricum ar fi, donațiile prin intermediul acestor noi tehnologii se dovedesc a fi foarte eficiente și profitabile. Banii strânși din vânzarea acestei colecții de NFT-uri vor merge direct către conturile guvernamentale. Bunurile digitale se dovedesc a fi una dintre metodele preferate ale autorităților de la Kiev de a strânge fonduri pentru că elimină birocrația băncilor, dar și diferențele dintre valutele străine și cea ucraineană.
Leave a Comment