Mai mulți jurnaliști străini ar fi rămas fără acreditările lor media, după ce ar fi relatat din orașul Herson, abia eliberat de forțele ucrainene. Conform surselor oficiale, lucrătorii media nu ar fi avut autorizație din partea Forțelor Armate ale Ucrainei de a își desfășura activitatea din oraș.
Anunțul a fost făcut duminică de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, pe propria pagină de Facebook. În postare se afirma că unor „reprezentanți ai presei care au încălcat regulile de lucru în zona ostilităților le-au fost revocate permisele de muncă și le-au fost invalidate legitimațiile de presă”, conform Pravda.
Aceștia ar fi încălcat „Ordinul comandantului-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei nr. 73 din 03.03.2022, precum și alte ordine ale comandamentului militar”, se mai arată în postare.
Jurnaliștii Sky News și CNN, vizați de măsură
Printre echipele vizate de măsura ucrainenilor s-ar afla și cele ale Sky News și CNN, care au avut transmisiuni live din orașul recent eliberat de ucraineni. Aceste informații nu au fost făcut publice de Forțele Armate ale Ucrainei, însă sursele Detector Media indică că ar fi vorba de acreditările a șase jurnaliști, unii dintre ei care lucrează pentru cele două posturi internaționale.
Mai mult, o purtătoare de cuvânt a Comandamentului operațional din Sudul țării afirmase anterior că se ia în coniderare anularea acreditărilor echipelor celor două posturi pentru încălcarea ordinelor.
„Interdicția există pentru toată lumea – a fost anunțată pe pagina Comandamentului Operațional Pivden (Sud), a fost anunțată oficial. Mass-media nu ar trebui să lucreze încă în Kherson din cauza pericolului. Iată ce a decis comandamentul…
Acum am informații despre retragerea acreditării echipelor Sky News și CNN. Există, de asemenea, informații despre un organ de presă italian care a fost și el acolo, dar aștept mai multe informații”, a spus reprezentanta comandamentului.
Ucraina menține un control strâns asupra informațiilor
De ceva timp încoace, Ucraina a reglementat cu strictețe cum, când și unde pot jurnaliștii să relateze. Motivele sunt legate de siguranța campaniilor militare: Armata ucraineană nu dorește să își dezvăluie pozițiile din greșeală, printr-un reportaj. S-a parcurs un drum lung de la începutul războiului, când informațiile circulau mai ușor – și la fel și jurnaliștii.
Schimbarea de atitudine poate avea mai multe motive: unul este începutul ofensivei ucrainene, iar celălalt poate fi siguranța jurnaliștilor. Al treilea poate fi legat de relațiile cu aliații occidentali: la începutul invaziei, Ucraina trebuia să fie sigură că va primi tot ce are nevoie pentru a se apăra, iar statele occidentale vor vedea cât de gravă este situația. Dar astăzi, Kievul menține o linie de aprovizionare constantă din partea statelor membre NATO, trebuind să se concentreze asupra rezultatului ofensivei.
Cu toate acestea, s-ar putea să nu fie cea mai inspirată mișcare de a controla strâns jurnaliștii străini. Chiar dacă Ucraina are aliați care s-au angajat să o ajute, publicul din Europa și SUA trebuie să vadă în mod constant realitatea războiului și, mai mult ca oricând, victoriile. Pentru că, oricât de mult am dori să gândim idealist, acest tip de decizii se iau atât pe principii, cât și pe priorități: dacă electoratul unui stat, să spunem Marii Britanii, decide că războiul ucrainean nu mai este o prioritate, va pune presiune pe scena politică pentru a muta atenția în altă parte.
În plus, este vorba și despre cât de mult ar trebui să fie reglementată mass-media, chiar și în timp de război. Desigur, sunt necesare anumite reguli de bază, atât pentru siguranța lucrătorilor din mass-media, cât și pentru cea a soldaților, dar o mass-media liberă ar trebui să ia propriile decizii. Dacă orașul Herson este suficient de sigur pentru președintele Zelensky, atunci ar trebui să fie și pentru jurnaliștii care relatează publicului.
Leave a Comment