Twitter introduce noi măsuri ca urmare a evenimentelor desfășurate în războiul din Ucraina. Compania a făcut anunțul într-o postare pe blog unde a explicat că intenționează să elimine imaginile cu prizonierii de război publicate de conturile afiliate guvernelor naționale. Pe lângă acest lucru, platforma de socializare a mai spus că va adopta măsuri de limitare a conturilor ce aparțin autorităților ruse.
Imaginile cu prizonierii de război postate de conturi oficiale ce aparțin unui stat vor fi șterse din considerente legale și etice. Twitter spune că orice expunere a prizonierilor de război în spațiul public poate fi considerată o violare a Convenției de la Geneva, mai ales dacă postarea este făcută de autoritățile unui stat.
Șeful departamentului de integritate al Twitter, Yoel Roth, a spus că există excepții de la această regulă, mai ales atunci când există ”un interes public imperios necesar sau un conținut despre prizonieri de război demn de a fi prezentat în presă”.
”Începând de astăzi, vom solicita eliminarea tweet-urilor postate de conturi media guvernamentale sau afiliate statului care distribuie materiale media care înfățișează prizonieri de război în contextul războiului din Ucraina. Facem acest lucru în conformitate cu dreptul internațional umanitar și în urma consultării cu grupurile internaționale pentru drepturile omului”, a declarat Roth într-un tweet.
Conform The Verge, decizia aceasta a fost luată ca urmare a postărilor făcute de autorităților ucrainene care au publicat constant imagini cu prizonieri de război.
În ceea ce privește restricționarea conturilor autorităților din Rusia, Twitter a declarat că va elimina recomandările de follow pentru conturile afiliate statului și nu va mai amplifica postările acestora în feed-ul utilizatorilor sau în paginile de ”Search și Explore”.
De fapt, această regulă se aplică tuturor conturilor guvernamentale ”aparținând unor state care limitează accesul la informații libere și care sunt implicate în conflicte armate interstatale”, nu doar Rusiei.
Twitter citează un ”dezechilibru informațional sever” ca motiv pentru implementarea acestei reguli. Cu alte cuvinte, compania spune că e absolut ipocrit ca Rusia să restricționeze accesul cetățenilor la Twitter, dar conturile autorităților să poată posta în continuare pe platformă.
Leave a Comment