Poliția din Brazilia a declarat că unul dintre suspecții reținuți a recunoscut că i-a omorât pe jurnalistul Dom Philips și însoțitorul acestuia, Bruno Pereira. Suspectul a condus autoritățile braziliene la rămășițele pe care le-a îngropat în pădurea amazoniană.
După ce dispariția lui Dom Philips și a lui Bruno Pereira a captat atenția întregii lumi, poliția a început cercetările și a găsit zilele trecute lucrurile celor doi abandonate într-o pădure din Valea Javari din Amazon. Autoritățile au fost ajutate de un grup de indigeni care cunoșteau zona și care au găsit, de fapt, obiectele jurnalistului.
Suspectul care și-a recunoscut crima și i-a condus pe polițiști la cadavrele celor doi, îngropate adânc în pădure. Conform CNN, autoritățile au trebuie să meargă mai bine de o oră jumătate cu barca pe unul dintre răurile din zona Văii Javari, apoi să traverseze trei kilometri prin jungla amazoniană.
Zona este excavată de poliție, iar rămășițele vor fi trimise către laboratoarele de criminalistică pentru a putea confirma identitea lui Philips și Pereira.
Valea Jivari este o zonă considerată „complicată” și „periculoasă”, din cauza râurilor și pădurii dense care îngreunează accesul, dar care a și facilitat apariția unor rețele ilegale de minerit, defrișări, vânătoare și trafic de droguri. Atât CNN, cât și BBC spun că mai multe surse au declarat că Philips și Pereira au fost amenințați cu moartea înantea dispariției lor pe 5 iunie, asta pentru că militau împotriva pescuitului ilegal.
Jurnalistul a făcut mai multe plângeri de-a lungul timpului cu privire la amenințările pe care le primește, însă autoritățile par a nu fi rezolvat ceva în acest sens. Tensiunea din regiunea în care cei doi au omorâți se reflectă foarte bine în relația autorităților cu populația de acolo. Grupul de indigeni care a ajutat poliția și care a găsit lucrurile jurnalistului nu a fost nici măcar menționată în raportul poliției, efortul acestora fiind recunoscut doar când au fost poliția a fost presată de întrebările jurnaliștilor.
Soția lui Dom Philips a reacționat și a cerut autorităților din Brazilia să ofere mai multe detalii despre acest caz și să facă eforturi să ca astfel de crime să nu se mai repete.
„Acest deznodământ tragic pune capăt angoasei de a nu ști unde se află Dom și Bruno. Acum putem să-i aducem acasă și să ne luăm rămas bun cu dragoste”, a mai declarat aceasta în declarație de presă citată de CNN.
Leave a Comment