Gafă de campanie a Partidului Social Democrat: deși a investit mulți bani în montarea bannerelor electorale cu sloganul ”România merită mai mult”, au omis să cumpere și domeniul online. Însă cineva a profitat de greșeala social-democraților.
Atunci când accesezi romaniameritamaimult.ro, apare mesajul „Eroare 20-20. PSD nu funcționează. Vei fi redirecționat către cea mai bună soluție de rezolvare a acestei probleme”, ca mai apoi utilizatorul să fie redirecționat către pagina oficială de Facebook a PNL sau către site.
În partea de jos a paginii mai este vizibil de asemenea și mesajul „Aveți în vedere că acest guvern nu are control asupra oamenilor inteligenți din această țară”.
Tot săptămâna trecută, răspunsul formațiunii politice a ex-premierului Victor Ponta la un banner PSD a ajuns viral pe Facebook. Sub sloganul social-democraților (”România merită mai mult”), ProRomânia a afișat chiar dedesubt bannere cu mesajul ”Așa e. Fii PRO România!”. La scurt timp a intrat în joc și Uniunea Salvați România: ”Și alege o Românie fără penali și fără hoție”.
Conform serviciului WHOIS disponibil pe RoTLD, domeniul a fost cumpărat pe 28 martie.
Leave a Comment