Ce vă atrage, ca jurnalist, pentru documentarea protestelor din Marea Britanie? Arestarea, se pare. Cel puțin asta li s-a întâmplat celor trei jurnaliști britanici care își făceau meseria când polițiștii le-au pus cătușele.
Un fotograf documentarist, un fotojurnalist și un reporter de la LBC relatau despre un protest organizat de Just Stop Oil pe M25, autostrada care încercuiește mare parte din Londra, când au fost reținuți de ofițerii de poliție veniți la fața locului, relatează Press Gazette.
Jurnaliștii au fost arestați, percheziționați, întrebați despre surse
Încercările acestora de a le arăta polițiștilor că fac parte din presă și, deci, nu participă la protest au rămas fără răspuns. Rich Felgate a publicat pe Twitter un filmuleț în care el și fotograful Tom Bowles afirmă că sunt lucrători media și își oferă legitimațiile – fără succes, deoarece polițistul continuă să îl încătușeze pe unul dintre ei. Ei au fost ținuți în arest timp de 13 ore.
„Îmi pare rău, domnule polițist, nu mă puteți aresta, sunt membru al presei, vreți să vedeți legitimația mea de presă?”, unul dintre jurnaliști poate fi auzit.
În timpul reținerii, cei doi jurnaliști au fost întrebați despre sursele lor și despre codurile telefoanelor lor. Bowles a declarat că trei ofițeri de sex masculin au ajuns la locuința sa la ora 23:00, i-au trezit soția și fiica și au efectuat o percheziție.
Ceva asemănător i s-a întâmplat și reporterului LBC Charlotte Lynch, care se afla și ea la o trecere peste autostradă când a fost arestată. Într-un tweet, ea spune: „Mi-am arătat legitimația de presă și am fost încătușată aproape imediat. Mi-a fost smuls telefonul din mână. Am fost percheziționată de două ori, ținută într-o celulă timp de 5 ore și nu am fost interogată în timp ce eram în arest”.
Mai mult, jurnalista a fost percheziționată fizic, i s-au luat tampoane ADN, amprente și o fotografie de identificare.
Poliția se apără
În filmarea făcută publică de jurnalist, unul dintre ofițeri afirmă că sunt reținuți în baza articolului 1 din legea PACE, care permite autorităților să oprească, să rețină și să percheziționeze o persoană dacă au impresia că vor găsi articole furate sau interzise.
Pe de altă parte, Lynch a declarat că a fost arestată sub suspiciunea de conspirație în vederea comiterii unui delict public – chiar dacă a precizat că era membră a presei și că se afla într-un spațiu public.
În răspuns, Poliția din Hertfordshire a declarat că decizia de a-i aresta pe jurnaliști a fost una corectă: „Ca întotdeauna, prioritatea noastră rămâne să asigurăm siguranța publică – avem responsabilitatea pentru sănătatea și siguranța tuturor celor implicați și a tuturor celor prezenți la fața locului, inclusiv a serviciilor de urgență, a publicului, a membrilor presei și a protestatarilor înșiși”.
Din declarația făcută, reprezentanții poliției par că îi tratează în continuare pe jurnaliștii de la fața locului ca pe niște participanți la protest – încălcând astfel libertățile mass-mediei, dar și dreptul publicului de a fi informat.
Mai grav este că acestea nu ar fi singurele situații când membri ai corpului media au fost reținuți la protestele Just Stop Oil. Conform lui Felgate, cel puțin șapte jurnaliști au fost arestați în ultimele câteva luni la manifestații similare. De exemplu, un reporter a fost arestat pe 30 august în timp ce filma protestatarii care avariau pompele de petrol din Hammersmith. După ce a fost încătușat și i s-a cerut să arate legitimația de presă, a fost arestat oricum.
Leave a Comment