Tot ce ar trebui să știi despre QAnon, mișcarea conspiraționistă care a ajuns și în România

SALEM, OREGON, USA - MAY 2: The Q-Anon conspiracy theorists hold signs during the protest at the State Capitol in Salem, Oregon, United States on May 2, 2020. Demonstrators protested Oregonâs economic-closure efforts aimed at minimizing the lethal impact of novel coronavirus (COVID-19). One of many rallies nationwide that have been linked to Republican and right-wing operatives of the Trump administration. (Photo by John Rudoff/Anadolu Agency via Getty Images)

Pe 10 august, în Piața Victoriei s-au strâns trei grupuri: cei care au protestat împotriva tăcerii Justiției privind dosarul violențelor din 2018, cei care au mai participat la manifestațiile anti-COVID și un grup ceva mai restrâns, cu tricouri QAnon. „QArmy”, „Trust the Plan”, ”We are digital soldiers”, scria pe o parte din pancardele grupului. Însă apare întrebarea: cum de a ajuns o mișcare americană pro-Trump în România?

QAnon sau cum o teorie a conspirației pune bazele unui cult al personalității

QAnon este, la bază, o teorie a conspirației care spune că președintele actual al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este cel ales pentru a duce o luptă împotriva ”statului paralel ocult” care conduce lumea din umbră, ”elita satanistă” de pedofili din guvern, afaceri și mass-media. Unii ”Qanoni”, așa cum își mai spun ei, consideră că ziua judecății va veni și oameni precum Hillary Clinton, contra-candidata lui Trump din 2016, vor fi arestați și executați.

Totul a început în octombrie 2017, când un utilizator anonim, „Q”, a pus o serie de postări pe platforma 4chan. Pentru a-și da legitimitate, acesta pretindea că are un nivel de aprobare de securitate american numit „autorizare Q”.

Înafară de teoriile privind rolul pe care Donald Trump îl are în salvarea lumii, qanonii cred tot felul de lucruri, mai mult sau mai puțin legate de președintele american. De exemplu, primele postări ale Q s-au concentrat asupra anchetei lui Robert Muller privind acuzațiile că Trump ar fi fost ajutat de Rusia să câștige alegerile. Susținătorii QAnon au susținut că ancheta lui Mueller cu privire la interferența rusă în alegerile din 2016 a fost o poveste elaborată de acoperire pentru o investigație asupra pedofililor.

„Unde mergem una mergem cu toții”, prescurtat ca „WWG1WGA!”, este unul dintre cele mai populare sloganuri QAnon și se regăsește frecvent în postările și discuțiile online ale comunității.

QAnon a ajuns și-n România

Spuneam la început că mișcarea a ajuns recent și în România, ba chiar a reușit să se organizeze și să participe la unul intre protestele împotriva măsurilor de restricție cu pancarte și tricouri cu ”QAnon România”.

„Trust the Plan”, „We are Q”, „Trump = Free World” au fost câteva dintre mesajele afișate în Piața Victoriei. Însă unul, în mod particular, iese în evidență: ”We are digital soldiers” [Suntem soldați digitali – tr.r.]. Rolul pe care susţinătorii îl au în cadrul acestei mișcări nu este numai de a adera teoriilor și a fi fanii lui Trump, ci și de a lupta activ, măcar digital, împotriva ”statului paralel”.

Misiune pe care românii o îndeplineau, aparent, până ce a intervenit Facebook. Compania deținută de Mark Zuckerberg a anunțat săptămâna trecută că o rețea de conturi false pro-Trump și QAnon care opera din România a fost eliminată. Multe dintre cele 35 de conturi de Facebook și 88 de Instagram șterse pozau în americani și postau despre susținerea pe care Trump o primește de la publicul conservator, persoanele de culoare și creștini.

„PatriQții sunt elita, sataniștii sunt oculta” este un alt mesaj promovat de grup în Piața Victoriei.

Într-una dintre sesiunile live făcută de fostul jurnalist din Baia Mare Cornel Sabou, unul dintre membrii QAnon România îi transmite un mesaj în engleză și lui Donald Trump: „Domnule Donald Trump, noi suntem aici, nu ne vom da bătuți”. Filmarea continuă în aceeași notă, care amintește un pic de imaginile surprinse la Televiziunea Română în timpul Revoluției din decembrie 89. ”Constanța e cu noi!”, strigă cineva, apoi invită reprezentantul din Suceava să vorbească.

Cine e în spatele protestului QAnon de pe 10 august

În postările care au circulat pe Facebook pe 10 august, grupul QAnon România iese în evidență prin tricourile negre, cu același text, și pancartele făcute profesionist – cel puțin unele dintre ele. Stau alături de grupul adus de Viorel Cataramă, o altă figură cunoscută a negaționismului românesc, care și-a îmbrăcat susținătorii în tricouri violet, cu ”Mișcarea Patrioților Români”.

Liderul qanonilor români este Cornel Sabou, așa cum se observă și din imaginile postate pe rețelele de socializare, dar și după cum menționează un articol de pe ActiveNews.

Cornel Sabou nu prea este atât de popular în sfera site-urilor și blogurilor îndoielnice, neexistând niciun articol trecut în care acesta să fie menționat. Singurele lucruri pe care le găsești despre acesta atunci când dai un search pe Google e faptul că a fost închis pentru calomnierea unui judecător (a fost grațiat de către președintele Emil Constantinescu) și pentru înșelăciune, la 10 ani distanță, și blogul său. Blog care e așa cum vă imaginați: plin de postări pro-Trump și teorii ale conspirației.

Un articol recent, publicat pe 18 martie 2020, vorbește chiar despre lupta mișcării Q „împotriva Cabalei, a Puterii Oculte care conduce destinele omenirii de sute de ani printr-un cult Satanic”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri