TikTok, suspectă de posibila influențare a alegerilor din SUA

Aplicația TikTok, suspectă că ar putea influența alegerile din Statele Unite ale Americii.

Într-o intervenție în Congres, Avril Haines, directoarea Serviciului Național de Informații al SUA, a declarat că aplicația TikTok, care a înregistrat un număr de peste două miliarde de utilizatori la nivel global, ar putea influența alegerile Statelor Unite.

În urma unei întrebări adresate de un reprezentat democrat, Haines a susținut că nu poate fi exclus faptul că Beijingul ar putea folosi TikTok pentru a influența alegerile, conform Reuters.

Camera Reprezentanților, forul inferior al Congresului și locul unde Haines și-a ținut discursul, a propus un proiect de lege care prevede ca TikTok să se despartă de compania-mamă, ByteDance. Proiectul de lege urmează să fie votat astăzi, 13 martie, având nevoie de două treimi din voturi pentru a fi adoptat.

Președintele SUA, Joe Biden, a menționat săptămâna trecută că va semna în favoarea proiectului de lege.

Oficialii americani și-au manifestat scepticismul cu privire la TikTok și susțin că guvernul chinez ar avea acces la datele utilizatorilor și ar influența conținutul de pe aplicație, inclusiv cu scop propagandist.

Cu toate acestea, TikTok spune că nu a furnizat și nu va furniza informații cu privire la utilizatorii aplicației către guvernul chinez și critică inițiativa legislativă.

Această lege are un rezultat prestabilit: interzicerea totală a TikTok în Statele Unite. Guvernul încearcă să priveze 170 de milioane de americani de dreptul lor constituțional la libera exprimare. Acest lucru va afecta milioane de afaceri, va refuza artiștilor o audiență și va distruge mijloacele de trai ale nenumăraților creatori din întreaga țară”, a declarat TikTok în postarea de pe X.

MediaStandard:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri