Mai multe publicaţii ruseşti, printre care Sputnik, Ria Novosti, NTV, RusskyMir, Komsomolskaya Pravda, au relatat că pe 30 septembrie 2018, reprezentanţii unei delegaţii a Norvegiei, aflaţi în vizită în Crimeea, şi-au arătat susţinerea pentru anexarea Peninsulei Crimeea, afirmând că a fost un demers legitim care a reprezentat voinţa populaţiei. Primele semne ale dezinformării se regăsesc chiar din titlul respectivelor articole. Câteva exemple: „Delegaţia norvegiană recunoaşte Crimeea ca fiind parte din Rusia“, „Şeful delegaţiei norvegiene a numit Crimeea o parte legitimă a Rusiei“, „Şeful delegaţiei norvegiene a recunoscut Crimeea“.
În continuare vă prezentăm o metodă clasică de dezinformare a presei ruseşti, respectiv falsificarea statutului unor persoane particulare în vederea atingerii unor scopuri politice sau strategice, în cazul de față încercarea de legitimare a anexării peninsulei Crimeea.
Manipulare prin exprimare
Exprimarea este tendenţioasă şi înşelătoare. Toate titlurile au două elemente în comun: cuvântul delegaţie preucm și tonul pozitiv faţă legitimitatea demersului Rusiei în ceea ce priveşte anexarea Peninsulei Crimeea. Prin această formulare, canalele de propagandă ruseşti au urmărit crearea impresiei că oficialităţile norvegiene recunosc Crimeea ca aparţinând Federaţiei Ruse.
Firesc, atunci când auzim termenul de delegaţie gândul ne zboară către un grup de oameni, tehnocrați, purtători ai unor interese oficiale. Neajunsul din această poveste cu iz propagandistic este că aşa numita delegaţia norvegiană nu era de fapt o delegaţie norvegiană. Grupul care a vizitat Crimeea în perioada septembrie – octombrie a anului trecut a fost alcătuit din: Mons Lie (membru al Asociaţiei Fizicienilor pentru Combaterea Armelor Nucleare) Ane Hoel (actriţă) Tore Schweder (profesor de statistică) Hendrik Weber (preşedintele asociaţiei Norwegian People’s Diplomacy) antreprenori şi agricultori. Aşadar, avem un grup de simpli cetăţeni norvegieni care vizitează Crimeea, dar care sunt prezentaţi, total eronat, drept reprezentanţii oficiali ai statului nordic.
Dezinformarea creşte
Pe măsură ce „răsfoim“ presa aservită Moscovei, ne afundăm şi mai tare în pasta dezinformării şi propagandei. Yuri Gempel, Şeful Consiliului de Stat al Republicii Kazahstan privind relaţiile interetnice, ne informează că, diplomaţii norvegieni admit că Peninsula Crimeea aparţine de drept Rusiei, potrivit crimea.kp.ru. Totodată, întrevederea cu Georgi Muradov (vicepremierul Crimeei) face parte tot din seria întâlnirilor „oficiale“. Asta, desigur, în retorica mincinoasă a publicaţiilor aservite Moscovei, pentru că un profesor de statistică sau o actriţă nu au nicio calitate care să le permită reprezentarea interesului național al Norvegiei.
De asemenea, foarte interesantă este şi prezentarea lui Hendrik Weber ca lider al acestei aşa zise delegaţii. Personajul este, după cum am menţionat, preşedintele asociaţiei Norwegian People’s Diplomacy şi om de afaceri în Norvegia. Ceea ce este însă important de menţionat atunci când vorbim despre Hendrik Weber este fapul că acesta a fost solicitat chiar de către Duma de Stat a Federaţiei Ruse să monitorizeze o bună desfăşurare a alegerilor în Crimeea, așa cum scrie theguardian.com. Prin urmare, norvegianul este un om de încredere al lui Vladmir Putin.
Procedee de manipulare folosite de propaganda rusă
Procedeele de manipulare ale propagandei pro-Kremlin sunt variate şi foarte ingenioase. Cele utilizate în această poveste a „delegaţiei norvegiene“ se regăsesc în registrul PSYOP (psychological operations). Printre care:
- Titlul fals – Tehnica presupune ca titlul să fie formulat într-o manieră care să sugereze un alt sens decât cel adevărat. După cum am lămurit deja această problemă, titlurile articolelor respective erau fale, deoarece respectivii nu erau altceva decât simpli turişti, şi nicidecum membri ai unei delegaţii norvegiene.
- Exagerarea şi decontextualizarea – Au fost prezentate declaraţiile lui Hendrik Weber, însă acesta a fost prezentat ca fiind liderul delegaţiei norvegiene, astfel că autorii articolelor au creat impresia că spusele sale sunt liniile oficiale ale politicii norvegiene.
Tot mai constrânsă de sancţiunile economice, Feraţia Rusă încearcă să încline balanţa în favoarea sa prin răspândirea de informaţii false care, prin ricoşeu, să aducă susţinerea opiniei publice.
Prin urmare, acest gen de retorică falsă erodează încrederea oamenilor în structurile Occidentale şi aliate, descurajează acţiunile şi activităţile susţinute de acestea şi girează capital politic pentru actori instituţionali rău intenţionaţi.
Leave a Comment