România a avut cea mai mare proporție de știri legate de Covid-19, jumătate dintre acestea având o conotație negativă, reiese din studiul „Infodemia Covid-19 din mass-media în șase țări europene”, realizat de Kejo Starosta (Elveția) și Cristian Bogdan Onete, Raluca Grosu și Doru Pleșea de la Academia de Studii Economice din București, citat de Mădălina Cocea în newsletter-ul „Știință&Comunicare”.
Cercetătorii au analizat aproape un milion de știri din șase țări, printre care și România, în încercarea de a vedea dacă a existat o legătură între realitatea situației (numărul de cazuri) și felul în care a fost reflectată pandemia în presă.
Autorii au observat că scăderea numărului de cazuri din timpul verii nu a influențat în mod semnificativ atenția mass-media pe subiectul Covid-19, observație valabilă pentru toate țările.
Cercetarea s-a concentrat pe perioada ianuarie – noiembrie 2020, pe următoarele țări:
- Franța
- Germania
- România
- Spania
- Elveția
- Marea Britanie.
A fost analizat un set de 841.415 de știri, inclusiv 202.608 rapoarte media despre COVID-19. Datele despre caracterul negativ sau pozitiv al știrilor și acoperirea corespunzătoare au fost stabilite în raport cu datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind COVID-19 și cu Google Trends. România a avut 30% din totalul de știri.
Rezultatele arată că acoperirea mediatică a subiectului COVID-19 este fără precedent și că, în raport cu alte subiecte, negativitatea predomină. Dacă în Germania și Marea Britanie negativitatea a fost de aproape 88%, respectiv 95%, în Franța, România, Spania și Elveția aceasta este între aprox. 40% și 54%.
Autorii studiului speră că transparența creată de această lucrare va sensibiliza nu numai mass-media, ci și cetățenii, factorii de decizie politică, guvernele și administrațiile cu privire la importanța raportării echilibrate și a acoperirii mediatice adecvate.
Foto: Scott Graham (Unsplash)
Leave a Comment