Luni, învestirea Parlamentului nu a fost lipsită de scandaluri. Spre miezul nopții, deputații s-au luat la ceartă întrucât unul dintre membri a dorit ca aprobarea președintelui Camerei să fie realizată în altă zi, în timp ce ceilalți doreau prelungirea programului de lucru. Însă “vedeta” zilei a fost senatoarea AUR Diana Șoșoacă, care nu a purtat nici de această dată mască.
Motivul invocat de avocată a fost o condiție medicală, fapt care a atras atenția Senatului, a Guvernului interimar și a presei.
Adeverința care a aprins scânteia
Senatoarea Șoșoacă se prezintă, așadar, la noul loc de muncă: Parlamentul. Îmbrăcată într-o haină de inspirație populară, aranjată, dar fără mască. Conform mai multor publicații, câțiva colegi de-ai săi s-ar fi sesizat în privința lipsei măștii și ar fi solicitat un punct de vedere Comisiei pentru validare.
La rândul sau, conducerea Comisiei a solicitat Ministerului Sănătății și Direcției de Sănătate Publică să stabilească modul în care a fost obținută adeverința invocată de Diana Șoșoacă, cea în care i se recomandă să nu poarte masca de protecție.
Mai mult decât atât, cele două instituții ar fi trebuit să stabilească și dacă titularul adeverinței este exceptat de la purtarea măștii de protecție în spațiile închise, precum și dacă bolile menționate în adeverința medicală fac parte din categoria bolilor care afectează capacitatea de oxigenare.
Nu e masca, uite masca
Spre seară, președinta Comisiei de validare a mandatelor a declarat că adeverința medicală a senatoarei AUR nu produce efecte juridice, urmând ca aceasta să viziteze medicul de medicina muncii din Senat.
„Această adeverință nu produce efecte juridice. Medicul de medicina muncii din Senat e singurul competent să spună dacă diagnosticul se înscrie între cele pentru care nu este indicată purtarea măștii de protecție. Până atunci, acea adeverință nu poate fi folosită pentru participarea fără mască în Senat (…) Sunt mulți colegi cu boli cronice și se simt puși în pericol de nerespectarea măsurii purtării măștii”, a afirmat senatoarea Iulia Scântei, luni seară, la Digi 24.
Presa a tradus ceva mai simplist această informație, fie sugerând că proaspăta senatoare a dus de nas forțele de ordine, la proteste, fie că va trebui să poarte de acum mască.
Dilema adeverinței
Adeverința este, în povestea noastră, echivalentul scrisorii pierdute din opera cu același nume a lui Caragiale.
Recapitulând scurt: Șoșoacă nu poartă mască, Senatul cere opinia Ministerului și a DSP-ului, cele două spun că practic aceasta nu are dreptul să fie exceptată de la purtarea măștii până la consultarea medicului de medicina muncii, presa relatează decizia primită de Comisia senatorială.
În mod evident, adeverința avocatei Diana Șoșoacă a apărut în unele publicații, sub forma unor poze sau documente atașate, însă cazurile pe care eu le-am văzut respectau normele deontologice cu privire la respectarea intimității unui om (protecția datelor cu caracter personal, în primul rând).
Senatoarea Șoșoacă, în război cu presa și colegii de Parlament
Într-un video postat pe pagina sa de Facebook, senatoarea AUR a spus că va face plângere penală împotriva celor care i-au făcut publică adeverința medicală, dar și că va cere verificarea măștilor pe care le poartă parlamentarii, pentru a vedea dacă sunt conforme.
„Cred că ăştia nu ştiu cu cine se pun. Am fost anunţată că adeverinţa mea medicală şi adresa de la comisia de validare către DSP au fost făcute publice, cu toate datele mele confidenţiale şi cu codurile bolilor mele expuse presei.
În acest moment mi s-a încălcat toate drepturile cu privire la confidenţialitatea datelor de identititate şi cu privire la confidenţialitatea stării mele de sănătate. Şi vă spun, din acest moment voi face plângeri penale atît împotriva membrilor Senatului, cât şi de la Ministerului Sănătăţii, DSP-uri, cât şi împotriva celor din presă care şi-au permis să publice datele mele fără acordul meu”, ar fi afirmat senatoarea, conform Libertatea.
Presa are o obligația – morală și profesională – de a relata și prezenta cititorilor informații de interes public. Iar când un senator, care a ajuns în atenția publică prin protestele sale împotriva măsurilor anti-COVID, ar putea să fi încălcat în mod intenționat legile și să mai și mintă pe deasupra – pare a fi un motiv destul de puternic pentru ca mass-media să fie interesată de subiect.
În ceea ce privește publicarea adeverinței, aceasta reprezintă o dovadă că informațiile primite de publicații și transmise publicului mai departe sunt concludente. Desigur, alta este discuția dacă, într-adevăr, au existat instituții media care să facă public documentul fără să îi protejeze CNP-ul senatoarei.
Leave a Comment