Sony pregătește lansarea a două milioane de unități VR în 2023

Sony plănuiește să producă două milioane de căști VR pentru consola sa de jocuri Playstation 5. Producția a început deja pentru aceste unități, iar în martie anul viitor compania se așteaptă să le și scoată pe piață.

În ciuda stării nu tocmai grozave a economiei globale și a întregului lanț de aprovizionare, Sony a început producția căștilor VR (denumite PSVR2) în luna septembrie a acestui și a evitat, până acum, probleme care au afectat vânzările Playstation 5, conform unor surse apropiate de companie citate de Bloomberg. Partenerii și furnizorii companiei, însă, sunt sceptici cu privire la menținerea pe termen lung a acestui ritm susținut de producție.

Ținta de comercializare din martie 2023 a fost aleasă de Sony pentru a coincide cu rezolvarea problemelor legate de lanțul global de aprovizionare. Doar că această dată nu asigură soluționarea acestor blocaje, ci este mai degrabă speranța companiei că lucrurile se vor îndrepta până atunci.

Sony nu a menționat nimic despre preț, unul dintre elementele care va conta cel mai mult pentru utilizatori. Există deja zvonuri că noile căști vor costa cât o consolă de jocuri.

O cheie a succesului este calitatea jocurilor pe care Sony va putea să le dezvolte. Celălalt punct critic va fi prețul: din punct de vedere al specificațiilor, PSVR2 este o bestie, iar unii utilizatori se așteaptă deja ca acesta să coste cât un PS5 în sine”, a declarat un expert din Tokyo pentru Bloomberg.

Sursele au mai dezvăluit că Sony are de gând să promoveze lansarea PSVR2 prin o game de jocuri optimizate pentru mediul realității virtuale și pregătește în jur de 20 de titluri de care utilizatorii să se bucure.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri