Importanța rețelelor sociale în viața omului modern nu poate fi contestată. Oamenii își expun din ce în ce mai mult viețile online și observă din ce în ce mai mult viața celorlalți. Dar oare ce fel de vieți sunt expuse pe rețelele sociale? Sunt oare platformele precum Facebook sau Instagram spații digitale unde sunt încurajate sinceritatea și autenticitatea sau, dimpotrivă, care susțin încadrarea în tipare fixe și îndiguite, promovate atât de către oamenii influenți, cât și de către utilizatorii obișnuiți?
Din nefericire, răspunsul îl reprezintă cea de a doua variantă, ceea ce duce la crearea unor pretinse vieți împlinite și fericite, imagine construită pentru a impresiona prietenii și urmăritorii din mediul digital, dar și pentru a respecta normele de etichetă în acest mediu. Trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi și-a construit un profil în care să pară mai fericit și mai interesant decât este în realitate. De fapt, după cum arată publicația americană Inc.com, există numeroase cazuri în care cu doar câteva ore înaintea postării unui selfie în care este afișat cel mai larg zâmbet cu putință, utilizatorii au avut gânduri suicidale sau cazuri în care cu câteva momente înainte de a posta o poză de cuplu în care partenerii păreau fericiți, cei doi trecuseră printr-o ceartă. Bineînțeles, acestea sunt cazuri speciale, însă, chiar și în linii generale, niciunul dintre noi nu consideră că ar trebui să-și facă publice adevăratele gânduri, experiențe și apăsări.
Problema cu această abordare o constituie faptul că ea cauzează, de multe ori, probleme legate de stima de sine, care pot degenera. Intrând pe rețelele sociale, vedem numai părțile frumoase din viețile prietenilor noștri. Vedem cum ei se duc în vacanțe, vedem cum ei zâmbesc alături de cei dragi, vedem cum ei reușesc să atingă anumite performanțe academice sau profesionale, însă uităm că, pe lângă vacanțe, sunt luni întregi de muncă, pe lângă zâmbete există și certuri, iar în spatele reușitelor se pot afla și eșecuri. Acest lucru ne poate face să îi invidiem și să ne simțim inferiori, încercând să emulăm performanțele lor privitoare la calitatea vieții. Ne comparăm sinele adevărat cu o imagine ideală, dar artificială, și rareori realitatea se ridică la nivelul fanteziei. Profilurile noastre de Facebook și Instagram nu sunt altceva decât compilații de momente frumoase ale vieții, asemănătoare unui film montat cu iscusință, în spatele căruia stau sute de ore de filmări nereușite. În aceste condiții, putem ajunge să ne îndoim de abilitățile și de valoarea noastră umană, să credem că toată lumea ne-a luat-o înainte.
Nu mai puțin adevărat este faptul că și noi, când culegem cele mai frumoase momente din viață sau când le înfrumusețăm pe cele mai anoste pentru a le publica pe internet, cauzăm în ceilalți același tip de reacție. Fiecare dintre noi este, concomitent, atât parte a problemei, cât și victima acesteia și fiecare crede că este unica victimă, ajungând, uneori, la sentimente de însingurare și deziluzie.
Totuși, faptul că actualul sistem, în care ne deformăm voit viețile, are niște probleme, nu înseamnă că el trebuie schimbat. În primul rând, este normal să fim mai atrași și mai impresionați de ceea ce este special pentru noi, ceea ce nu avem ocazia să vedem zilnic, decât de cotidian și de uzual. Spre exemplu, nu manifestăm un interes prea mare pentru atracțiile turistice din orașul natal, chiar dacă valoarea lor culturală și estetică îi impresionează pe alții și de aceea tindem să postăm mai mult poze din vacanțe decât din locurile în care ne trăim viețile de zi cu zi. În al doilea rând, cum noi nu dorim să îi lăsăm pe alții să ne afle greutățile și neajunsurile, nici noi nu am dori cu adevărat să ne împovărăm cu ale celorlalți. Nu ne-ar fi mai bine dacă atunci când am intra pe rețelele sociale am fi asaltați cu toate problemele prietenilor noștri, pentru că ar trebui să gestionăm o încărcătură emoțională mult mai mare și am risca să ne pierdem în problemele lor, în loc să le rezolvăm pe ale noastre. Folosim aceste rețele tocmai pentru a ne deconecta, pentru scurt timp, de la stresul realității și, probabil, nu am vrea ca și mediul digital să fie la fel de împovărător. În fond, nu folosim Facebook-ul și Instagram-ul pentru a ajunge a revelații existențiale, ci pentru a pierde vremea.
Gottfried Wilhelm Leibniz susținea că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Și exact asta facem pe rețelele sociale, sculptându-ne cea mai bună viață posibilă. Frustrarea apare atunci când comparăm realitatea cu ficțiunea, iar soluția este simplă: trebuie să înțelegem că majoritatea oamenilor trec prin același lucru și că un colaj de cadre reușite din viața cuiva nu înseamnă neapărat că persoana respectivă trăiește o existență demnă de invidiat. Ar trebui să ne bucurăm pentru ceilalți, văcându-ne în continuare de viețile noastre.
Leave a Comment