Într-o zi de primăvară, Yulia ajungea în Marea Britanie pentru a-și vizita tatăl. Călătorea din Rusia, acolo unde s-a născut și a crescut. Cei doi au sfârșit la spital în aceeași zi, în comă. O lună mai târziu, la aproximativ cinci mii de km depărtare, peste 40 de persoane își pierdeau viața într-un atac aerian ordonat de propriul Guvern. Acum, în 2019, cele două state implicate în ”incidente” încearcă să scape de răspundere.
***
E puțin trecut de prânz. La RT se vorbește despre situația din Beirut, Lebanon. Intervenția telefonică se termină, prezentatorul știrilor face legătura mai departe, lui Murad Gazdiev – un jurnalist crescut în sânul postului de propagandă al Kremlinului. Vorbește despre scandalul iscat în Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice.
”Nu au atribuit niciodată vina. Au venit, au analizat, apoi au raportat. Nu ceea ce au crezut, ci ceea ce știau … Nu te poți certa cu știința pură. (OPCW – n.r) a fost cu totul imparțial. A fost – trecut simplu”, spune Gazdiev, referindu-se la Organizație și la oficialii din cadrul acesteia, care au acum puterea de a arăta și cine a folosit armele chimice, nu doar în ce zonă și ce efect au avut.
Russia Today se referă, de fapt, la o știre mai veche – de prin iunie 2018, când membrii OPCW au votat în număr mare conferirea puterii de a atribui vina. Au existat, totuși, nemulțumiți: printre care s-a numărat și Rusia. Măsura – votată de mai mult de două treimi din Organizație – a fost sugerată de Regatul Unit, ca urmare a atacurilor repetate cu neurotoxine ale guvernării de la Damasc asupra propriului popor. Actualul premier Boris Johnson, pe atunci ministru de Externe, a călătorit la Haga special pentru acest vot, prilej cu care a afirmat că oferirea unor prerogative mai largi va „consolida interdicția armelor chimice și va preveni impunitatea pentru utilizarea lor”.
Și totuși, de ce e Rusia într-un conflict cu OPCW?
Rusia și Siria au o istorie lungă de prietenie. Deși relațiile bilaterale dintre cele două țări s-au consolidat în timpul Primăverii Arabe, legăturile diplomatice au fost stabilite cu mai mult de jumătate de secol înainte, când al Doilea Război Mondial era pe sfârșite. Uniunea Sovietică s-a angajat să susțină militar Siria în timpul evacuării trupelor franceze de pe teritoriul său. Au urmat semnarea unui tratat de prietenie, deschiderea unei baze navale a sovieticiilor pe teritoriul sirian, și, revenind în secolul XXI, susținerea militară a Rusiei în timpul și după Primăvara Arabă.
Însă angajamentele de tip militar nu au fost singurele pe care Moscova și le-a luat față de Damasc. Susținerea pe plan internațional în fața celorlalte puteri mondiale, în special în fața Statelor Unite ale Americii, a fost un rol asumat în întregime de către Putin. Mizele sunt, desigur, de menținere a poziției de forță în Orientul Mijlociu, dar și apărarea intereselor regionale în fața puterilor vestice.
Precis, intervenția Rusiei în favoarea Siriei s-a intensificat odată cu crimele Damascului împotriva propriului popor. ”Fitilul” a fost aprins în ONU în timpul Războiului Civil Sirian.
***
În iulie 2012, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe sirian spunea, în fața întregii lumi, că regimul lui Assad deține arme chimice. ”Orice stoc de W.M.D. sau armele neconvenționale pe care armata siriană le deține nu vor fi folosite niciodată împotriva poporului sirian sau a civililor în timpul acestei crize, în niciun caz”, afirma Makdissi, subliniind că Siria își dorește doar să se poată apăra.
***
Jumătate de an mai târziu, era înregistrat primul atac cu o armă chimică. În Homs, un orășel din vestul Siriei, șapte persoane și-ar fi pierdut viața din cauza unui agent toxic – printre efectele adverse înregistrate se numără și ”greață, mușchi relaxați, vedere încețoșată și dificultăți de respirație”. Conform unui raport realizat de către Departamentul secret de stat din consulatul Statelor Unite din America în Istanbul, vinovate ar fi forțele armate siriane. Arma folosită pe 23 decembrie, la fix șase luni de la conferința de presă a Ministerului de Externe, ar fi cunoscută sub numele de ”Agent 15”.
„Nu putem spune cu siguranță 100 la sută, dar contactele siriene au adus dovezi convingătoare că agentul 15 a fost folosit la Homs pe 23 decembrie”, a declarat un oficial al administrației Obama pentru publicația Foreignpolicy.
De fapt, episodul din decembrie 2012 nu avea să fie ultima oară când regimul lui Assad avea să își atace propriul popor cu arme chimice. Un studiu Global Public Policy Institute arată că, de la începutul Războiului Civil Sirian, au fost lansate peste 300 de atacuri cu neurotoxine, din care doar 2% ar aparține ISIS. Conform NPR.com, restul ar fi fost orchestrate de către Armata siriană.
„Este clar că armata siriană a acordat prioritate în mod constant atacurilor centrelor de populație asupra pozițiilor rebele pe primele linii, chiar și în fața înfrângerii pe teren”, se arată în lucrarea Global Public Policy Institute.
În timpul atacului din Ghouta, din dimineața zilei de 21 august 2013, ar fi murit între 280 și 1.500 de oameni. Cifrele diferă de la sursă la sursă, ca și în restul cazurilor, însă cert e că a fost folosit agentul chimic sarin, unul dintre cele mai puternice.
***
Însă Siria nu e singurul stat care a folosit, recent, arme chimice. O lună mai devreme, pe teritoriul Angliei era folosită o neurotoxină de origine sovietică, în încercarea de asasinare a unui fost agent dublu.
Ca urmare a tensiunilor generate de reforma Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, ministrul rus al Industriei spunea: „Multe dintre țările care au votat împotriva măsurii încep să se gândească la modul în care organizația va exista și va funcționa în viitor”. De atunci și până în prezent, încercările Rusiei de a discredita OPCW s-au intensificat.
Fostul agent dublu Sergei Skripal nu a fost o victimă la întâmplare. Statutul său tensionat în relație cu Kremlinul și trădarea adusă serviciilor de intelligence rusești au determinat Moscova să acționeze, chiar și dacă asta însemna uneltirea unui atac pe pământ străin.
De la intoxicarea celor doi Skripal, mai mulți experți au ieșit în față să autentifice substanța folosită ca fiind Novichok, un agent nervos dezvoltat de Uniunea Soevietică și mai apoi Rusia în perioada 1971 – 1993. În răspuns, Anglia a trimis înapoi în țara natală 23 de diplomați ruși, într-o încercare descrisă de Theresa May – premierul britanic de la acea vreme – ca fiind parte a unor ”acțiuni de demontare a rețelei de spionaj rus în Marea Britanie”.
Pe 5 septembrie, implicarea Kremlinului în atentatul asupra fostului agent dublu a devenit incontenstabilă. Doi indivizi de naționalitate rusă, identificați mai târziu ca fiind activi în cadrul GRU, au fost reținuți. Partea interesantă e că, la mai bine de un an, New York Times relata despre o unitate de elită a serviciilor secrete ruse, prezentă pe teritoriul Europei de cel puțin 10 ani. Totuși, cele mai cunoscute operațiuni ale lor sunt și cele care au eșuat. Printre ele se numără, în mod evident, și tentativa de asasinat asupra lui Sergei Skripal, însă aici poate intra lejer și lovitura de stat eșuată din Muntenegru. Experții spun însă ca nereușita operațiunilor Unității ar putea să fie chiar punctul-cheie al activității sale pe teritoriul european.
Mașina de propagandă, în funcțiune
Atacul din Douma a marcat, în interiorul ONU, începutul unor noi tensiuni – însă e și un exemplu bun pentru modul de operare al Rusiei. Întâi, Kremlinul a încercat să nege întreaga existență a atacului. Prin vocea ministrului de Externe, Moscova contesta factualitatea datelor discutate în cadrul Organizației Națiunilor Unite, argumentând ușurința cu care imaginile din Douma ar fi putut fi falsificate. Patru zile mai târziu, același ministru, Sergei Lavrov, susținea că atacul ar fi fost pus la cale de ”agenți străini” și că acesta face parte dintr-o ”campanie rusofobă” dusă de un alt stat, pe care nu-l poate numi. Un purtător de cuvânt ar fi afirmat, totuși, că ar fi vorba de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, conform BBC.
Răspunsul Angliei, Americii și al Franței la crima din aprilie a statului sirian asupra populației civile a fost unul de forță, împotriva mai multor ținte militare ale Siriei. Încercările Rusiei de a opri atacul, desfășurat pe 14 aprilie 2018, s-au intensificat pe măsură ce Donald Trump amenința că folosirea armelor chimice asupra civililor nu va rămâne nepedepsită, însă reacția Moscovei în momentele de după atacul SUA-Anglia-Franța este cea mai importantă. Medium.com notează că numărul de ”troli ruși” a crescut. Totuși, cifra nu ar fi chiar atât de mare pe cât a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului: ”o creștere de 2.000 la sută a trolilor ruși în ultimele 24 de ore”.
Încercarea de distragere a atenției de la vina purtată de Siria pentru atacurile chimice s-a repetat de mai multe ori și poate fi observată chiar și pe varianta românească a Sputnik, organul oficial de propagandă al Kremlinului în spațiul româno-moldovean. În septembrie 2019, de exemplu, Sputnik prezenta punctul de vedere al ministrului de Externe sirian, care susține la acea vreme că ”serviciile britanice speciale au asistat teroriștii din grupul Frontului al-Nusra prin contrabanda cu canistre care conțin arme chimice în mai multe zone ale Idlib — aflat în prezent sub controlul așa-numitei organizații de voluntari Căștile Albe”. Câteva zile mai târziu, același site prezenta poziția lui Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, care ar fi depus ”dovezi, către ONU și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu privire la atacul chimic planificat din Idlib”.
Ministrul rus al Apărării implică și Statele Unite ale Americii, la patru luni de la atacul la care SUA a luat parte. Sputnik explică că ”pentru a lovi forțele guvernamentale prin atac aerian”, ”Statele Unite ar putea avea planuri de a folosi un atac chimic fals în Siria”.
Cert este că încercările de discreditare ale raportelor realizate de instituțiile specializate, printre care și OPCW, au continuat și după ce SUA, Regatul Unit și Franța au intervenit militar – evitând punctele de interes ale Rusiei din Siria. Pe 26 aprilie 2018, mai mulți oficiali ruși au ținut o conferință de presă, la care au fost prezenți și câțiva bărbați din Douma. Într-un show orchestrat în stil rus, persoanele aveau rolul de a convinge publicul că reacțiile persoanelor afectate de către atacul din aprilie nu erau tipice unui atac chimic.
E posibil, totuși, ca încercările Moscovei și ale Damascului de a scăpa de responsabilitatea pentru un atac dus pe pământ străin – în cazul Skripal – și alte câteva sute împotriva propriului popor – în cazul Siriei – să nu fie doar atât. Eforturile Kremlinului de a schimba percepție privind regimul lui Bashar Al-Assad au avut efecte atât în ceea ce privește capacitatea de informare a publicului pe tema unui conflict intens, desfășurat pe o perioadă îndelungată, dar și punerea sub semnul întrebării a motivelor pentru care Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice au luat măsuri atât de stricte în privința ambelor state.
Să nu ne imaginăm, totuși, că acest lucru ar fi fost posibil fără ajutorul unor instrumente de care Rusia a dat dovadă că știe să le folosească în folosul propriu. Exploatarea vulnerabilităților rețelelor de socializare și a modului de consum a publicului, Moscova a reușit să sculpteze după bunul plac parcursul președintelui sirian de la începutul conflictului civil încoace, dar și să își consolideze o poziție de forță în Orientul mijlociu. Moneda folosită în relația dintre Rusia și Siria este apărarea crimelor în fața comunității internaționale, în schimbul obținerii statutului de principal agent economic. Sau, așa cum zice New York Times după retragerea trupelor americane de pe teritoriul sirian: ”În Siria, Rusia este încântată să umple un gol american”.
Leave a Comment