În 2020, jurnaliștii din toată lumea și-au pus viața în pericol pentru a informa de la fața locului

În acest an tumultuos care tocmai s-a încheiat, jurnaliștii din întreaga lume au acoperit mediatic pandemia, protestele periculoase, dezastrele naturale, conflictele politice, alegerile și alte evenimente care au schimbat viața oamenilor. Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a publicat un raport despre cazurile în care au fost implicați peste 750 de jurnaliști. Aceștia au fost ajutați de comitet prin subvenții de urgență, consultații despre siguranță, seminarii Web și sfaturi privind echipamentul de protecție individuală.

Covid-19

Jurnaliștii care acoperă mediatic pandemia COVID-19 au fost obligați să-și dea seama rapid cum să se protejeze de virus în timpul muncii lor. Unii reporteri au găsit modalități creative pentru a rămâne în siguranță, cum ar fi instalarea unei chiuvete improvizate pe portbagajul mașinii, pentru spălarea permanentă a mâinilor. Alții au povestit despre provocările cu care s-au confruntat în timp ce raportau despre COVID-19 în favelele din Rio sau pe fondul restricțiilor din Kashmir.

CPJ a publicat prima versiune a setului de recomandări de siguranță COVID-19 în februarie 2020, apoi regulile au fost actualizate în august.


Citește și:
Peste 600 de jurnaliști au murit de COVID în 2020


Proteste

Protestele au izbucnit în întreaga lume în 2020 atât înainte, cât și după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia.

La începutul anului trecut, CPJ a publicat recomandări de siguranță pentru protestele din Irak, India și Liban și, mai recent, a distribuit informații generale de siguranță pentru reporterii care acoperă tulburările din Belarus. În noiembrie, CPJ a publicat un glosar cuprinzător pentru a-i ajuta pe jurnaliști să identifice echipamentul adecvat de siguranță pe care să-l folosească în timp ce raportează din zone cu risc ridicat.

Moartea lui George Floyd, la sfârșitul lunii mai 2020, a declanșat un val de proteste în SUA, cu atacuri fără precedent împotriva jurnaliștilor, mai ales de către forțele de ordine. CPJ a publicat un aviz de siguranță specific protestelor din SUA.

Incendii

Incendiile devastatoare au ars părți din Australia, Brazilia și vestul Statelor Unite în 2020 și există dovezi că acestea devin din ce în ce mai frecvente, potrivit oamenilor de știință.

În septembrie, CPJ a publicat sfaturi despre cum să scrie jurnaliștii în siguranță despre incendii, aceste fenomene naturale imprevizibile. Interviurile realizate de CPJ cu jurnaliștii care au acoperit mediatic incendiile sălbatice au subliniat importanța purtării echipamentului potrivit și impactul pe care acoperirea mediatică a incendiilor o poate avea asupra sănătății mintale.

Alegerile din SUA

Alegerile prezidențiale din SUA au avut propriul set de riscuri ale activității jurnaliștilor. La începutul anului 2020, CPJ a evidențiat posibilitatea să apară proteste, mitinguri și atacuri online și digitale împotriva jurnaliștilor care acoperă mediatic alegerile.

Pandemia COVID-19 și protestele împotriva brutalității poliției din SUA au aruncat un element de incertitudine în acest mix, la fel cum a făcut-o procesul neobișnuit de lung de oficializare a rezultatelor votului.

Au fost cel puțin 60 de incidente de încălcări ale libertății presei legate de alegeri, inclusiv atacuri fizice din partea susținătorilor președintelui Donald Trump și arestări. Odată cu intrarea unei noi administrații în Casa Albă în ianuarie 2021, CPJ l-a îndemnat pe președintele ales Joe Biden să sprijine libertatea presei în SUA și să numească un trimis special pentru libertatea presei, pentru a reprezenta administrația oriunde s-ar afla jurnaliștii în pericol.

Foto: Jana Shnipelson (Unsplash)

George Hari Popescu:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri