Propaganda rusă, operațiunile de dezinformare și atacurile cibernetice îi țintesc nu doar românii obișnuiți, ci și pe liderii acestora, a declarat șeful Direcţiei Operații din Statul Major al Apărării, generalul de brigadă Marian Botea, într-un interviu pentru rețeaua BIRN.
”Ne uităm la ce vulnerabilități au liderii și la cum putem să îi sfătuim să se protejeze atunci când se prezintă public”, a mai spus generalul Botea.
Oficialul armatei române a adăugat că România trebuie să își consolideze eforturile tuturor agențiilor cu atribuții în asigurarea securității pentru a putea răspunde eficient războiului hibrid dus de Rusia în regiunea Mării Negre.
Generalul Botea a adăugat că Ucraina, România și Moldova sunt toate țintele campaniilor rusești de propagandă, dezinformare și atacuri cibernetice. Amenințarea a crescut de la anexarea ilegală a Crimeei din 2014.
Care sunt țintele campaniei rusești în România? Să sădească îndoială în mințile românilor în legătură cu locul lor din Europa, în legătură cu beneficiile aderării la UE și ale disponibilității Uniunii Europene de a primi România în Schengen, spune generalul Botea, care anterior a condus trupele armate românești din Afganistan.
”E important să integrăm eforturile tuturor instituțiilor cu responsabilități pe acest subiect, precum SRI și STS, astfel încât să contracarăm propaganda”, a spus Botea pentru BIRN, adăugând că și Ministerul de Interne ar trebui implicat.
Leave a Comment