Sam Altman, șeful OpenAI, îngrijorat cu privire la reglementare insuficentă a AI

Șeful OpenAI, Sam Altman, a vorbit despre domeniul inteligenței artificiale și a discutat situația actuală a reglementării tehnologiei. Altman s-a arătat îngrijorat cu privire la reglementarea insuficientă a programelor AI, dar a avertizat că o suprareglementare din partea autorităților ar putea fi o posibilitate.

Prezent la un eveniment din Taiwan dedicat industriei inteligenței artificiale, Sam Altman a ținut să sublinieze că oamenii care activează în sectorul tech au, de obicei, sentimente anti-reglementare. Cu toate acestea, marii jucători din sectorul AI au căzut de acord că tehnologia are nevoie de un set de reguli, iar insuficienta reglementare este îngrijorătoare.

În industria noastră, oamenii din domeniu critică mult reglementările. Noi am cerut reglementări, dar numai pentru cele mai puternice sisteme. Modelele care au o putere de 10.000 de ori mai mare decât GPT4, modelele care sunt la fel de inteligente precum civilizația umană, oricare ar fi acestea, ar merita să fie reglementate”, a spus Altman, citat de Sky News.

Adresându-se ideii că o suprareglementare ar fi un lucru periculos, Altman nu s-a arătat la fel de preocupat de acest lucru, deși nu a exclus posibilitatea ca guvernele să propună măsuri prea dure.

Reglementarea nu a fost un bine absolut, dar a fost un lucru bun în multe privințe […] Este posibil ca reglementarea să nu fie corectă, dar nu cred că trebuie să stăm și să ne temem de ea”, a mai adăugat șeful OpenAI.

O nemulțumire cu privire la suprareglementare a fost exprimată de Altman chiar la adresa Uniunii Europene. La începutul lunii iunie, autoritățile europene s-au arătat idignate de remarcile lui Altman, care a surprins cu declarațiile sale – mai ales că acesta este un susținător al reglementării AI.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri