Rusia ar fi blocat 49 de site-uri care au legătură cu Aleksei Navalnîi

Aliații politicianului anti-corupția Aleksei Navalnîi susțin că autoritatea de reglementare a activității online ar fi blocat 49 de site-uri care au legătură cu opozantul lui Putin.

Printre paginile web vizate de acțiunea Roskomnadzor se numără și blogul personal al lui Navalnîi, unde acesta a publicat investigații despre presupuse corupții la nivel înalt care au stârnit proteste la nivel național în ultimii ani, conform Moscow Times.

Măsura ar fi fost implementată în decursul zilei de luni și la doar o săptămână de când autoritatea a blocat site-ul unui important grup juridic care a reprezentat Fundația Anti-Corupție (FBK) a lui Navalnîi în cazul în care organizația a fost interzisă pe motiv că ar fi „extremistă”. Site-ul navalny.com ar fi fost blocat la cererea procurorului general al Rusiei.

Însă un aliat de-ai lui Navalnîi susține că regimul de la Kremlin nu s-a limitat doar la blogul activistului aflat în spatele gratiilor în prezent. Leonid Volkov, aflat în exil, susține că aproape 50 de site-uri web legate de opoziția aflată în spatele gratiilor au fost blocate simultan, inclusiv cele ale avocatului FBK Lyubov Sobol și ale rețelei politice regionale a Navalnîi.

În opinia echipei Fundației Anti-Corupție, următorul site pe listă ar fi „Vot inteligent”, o platformă prin care cetățenii pot primi recomandări cu privire la candidații cu cele mai multe șanse pentru a-i destitui pe funcționarii pro-Kremlin la următoarele alegeri.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri