Ministrul rus al Apărării a anunțat, în decursul zilei de joi, că trupele prezente la granița estică a Ucrainei vor fi retrase, întrucât exercițiul militar pe care îl desfășurau a luat sfârșit.
Miile de trupe se vor întoarce în bazele lor permanente până la 1 mai, după ce ministrul Serghei Shoigu s-a declarat mulțumit de perfomanțele acestora, conform AP.
„Consider că obiectivele verificării rapide a disponibilității sunt îndeplinite. Trupele și-au arătat capacitatea de apărare și am decis să finalizez exercițiile în districtele militare sudice și occidentale”, a spus ministrul Shoigu.
Totuși, la baza Pogonovo din regiunea sud-estică Voronej, aflată la 160 de frontiera Ucrainei, vor rămâne zecile de nave marine și sutele de avioane de război pentru un exercițiu militar programat pentru anul acesta.
Nu este clar dacă ordinul vizează toți militarii detașați la granița Ucrainei în ultima lună și nici ce a determinat Kremlinul să ia o decizie atât de brusc – mai ales dat fiind că președintele ucrainean Zelenksi a afirmat recent că țara sa este pregătită de o confruntare militară.
Leave a Comment