Publicația britanică The Economist a emis indexul democrației pentru anul trecut și se pare că România a trecut cu foarte puțin ”examenul”.
Cu alte cuvinte, țara noastră a primit nota 6,38 după ce au fost analizați 60 de indicatori din cinci domenii potrivite: pluralism și proces electoral, funcționarea guvernului, implicarea politică, cultura politică democrată și drepturile omului, conform studiului citat anterior.
Situația României atunci când vine vorba de democrație se agravează de la un an la altul, începând cu 2015. În patru ani, scorul a scăzut gradual cu 30 de sutimi.
Așa cum se poate vedea din graficul de mai jos, înainte de 2010 România reușea să obțină din partea The Economist un scor cu puțin peste nota 7. Un declin de aproape 40 de sutimi a fost înregistrat încă din 2010, ca apoi să crească iar în 2014 – și apoi să scadă iar.
Concluzia trasă de The Economist în cadrul acestui raport este că doar 4,5% din populația lumii trăiește în „democrații depline”.
Cu toate astea, analiza publicației britanice are și o serie de vești bune: scorul democrației la nivel global a rămas stabil în 2018 – pentru prima dată în ultimii trei ani – și că au fost înregistrate doar 42 de națiuni care au trecut printr-un declin al democrației în 2018, (spre deosebire de 2017, când au fost înregistrate 89).
România se află pe lista ”democrațiilor defecte”.
Leave a Comment