Revistamemoria.ro – INESTIMABILE arhive online despre beznele și genocidul dictaturii comuniste EXCLUSIV

Mediastandard.ro vă recomandă să vă apropiați cu inimile și mințile larg deschise de platforma www.revistamemoria.ro, întrucât aveți de-a face atât cu un patrimoniu inestimabil destinat memoriei luptătorilor, opozanților și sutelor de mii de victime ale genocidului dictaturii comuniste, cât și cu un  încă inepuizabil izvor de informație istorică de calitate.

Portalul reprezintă versiunea online a prestigioasei publicații ”Memoria. Revista gândirii arestate”, care este editată de Fundația Culturală Memoria sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

O pleiadă de intelectuali autentici

Revista apare lunar – primul număr a fost lansat în noiembrie 1990, când din colegiul de redacție făceau parte nume de o sonoritate aparte: Ernest Bernea, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Adrian Marino, Ion Negoițescu, Alexandru Paleologu, Banu Rădulescu (redactor șef), Dumitru Stăniloaie, Petre Țuțea, Ion Vianu și Romulus Vulcănescu. Din 2003, revista este condusă de Micaela Ghițescu, fostă deținută politică arestată și condamnată în cadrul așa-numitului ”lot francez”. Facem precizarea că Asociația Editorilor, Librarilor și Imprimerilor (ARIEL) a declarat Memoria cea mai bună revistă a anului 2009. În prezent, publicația a ajuns la numărul 101.

 Funcția fiziologică a memoriei

Una dintre cele mai însemnate realizări ale coordonatorilor revistamemoria.ro rezidă în faptul că pun la dispoziția celor interesați întreaga arhivă în format PDF (mai multe detalii AICI http://www.revistamemoria.ro/category/arhiva-pdf/page/5/), începând chiar cu primul număr ce debuta cu un superb editorial semnat de regretatul Banu Rădulescu, din care vă prezentăm următorul pasaj: ”Multe catastrofe a avut de îndurat neamul românesc în decursul istoriei sale. Dar, lucru cert, niciodată mai dezastruoase ca în comunism (…) Vrem să redăm memoriei acestui neam funcția ei normală, fiziologică. S-o facem să respire iar, cu forța ei firească, în singurul climat care îi priește, al necontrafacerii (…) Atingerea acestui deziderat nu e posibilă însă fără un apel permanent la memorie. Ea este fundamentul pe care ne edificăm prezentul și ne prospectăm viitorul. E sensul în care și noi ne-am propus să-i folosim cât mai cuprinzător valoroasa zestre. Acesta e demersul revistei noastre”.

Fabuloase arhive online

Pe lângă arhiva PDF, platforma revistamemoria.ro – un spațiu eminamente esențial în ceea ce privește infrastructura memoriei genocidului dictaturii comuniste – pune la dispoziția celor interesați o fascinantă arhivă foto (mai multe detalii AICI http://www.revistamemoria.ro/category/fototeca-memoria/), dar și deloc neglijabile arhive audio-video (așa cum puteți observa AICI http://www.revistamemoria.ro/12166-2/ și AICI http://www.revistamemoria.ro/arhiva-video/). Dintre secțiunile portalului amintim: ”Memoria Basarabiei””Literatura de după sârma ghimpată”, ”Memoria Armatei Române” sau ”Memoria Bisericii Române”. Ne reiterăm îndemnul: nu ratați fabuloasa experință revistamemoria.ro!

Razvan Gheorghe:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri