Reversul proverbului ”vorba dulce mult aduce”: un politician, ignorat complet de jurnaliști

Un politician a simțit pe pielea lui ce înseamnă să nu iei în considerare proverbul ”vorba dulce mult aduce”. Este cazul lui Eugen Nicolicea, deputat PSD, care a avut luni, imediat după ce ședința Comisiei pentru modificarea legilor justiției s-a terminat, o altercație cu un coleg.

Fostul ministru PNL al Justiției Cătălin Predoiu l-a întrebat pe Nicolicea de ce a fost scoasă categoria terților din noua definiție propusă de PSD la infracțiunea de abuz în serviciu, moment în care social-democratul a răbufnit: ”Am explicat o dată înainte de a pleca la plen, probabil că erați la budă. Păi ce facem aicea?”. 

”La nivelul la care ați replicat dumneavoastră, puteți rămâne. Nu pierde țara nimic. Dar când scoateți terții din categoria acestor subiecți de infracțiune, dați o primă de încredere celor care vor să fure acest buget. Câtă vreme se poate fura prin intermediari, asta faceți: legiferați furtul în România. La budă sau unde vreți dumneavoastră”, a reacționat Predoiu, conform G4Media.ro.

”În locul dumneavoastră de autor al prostiilor ăstora din Cod parcă ar fi bine să tăceți o țâră”, a replicat Nicolicea.

După schimbul acid de replici, Eugen Nicolicea s-a îndreptat spre jurnaliști, însă surpriză: niciunul dintre ziariști nu a dorit să îi mai ia declarație, întrucât acesta refuza să răspundă întrebărilor și continua să vorbească despre conflictul cu Cătălin Predoiu.

Ceea ce s-a întâmplat apoi este un gest fără precedent în România. Jurnaliștii i-au spus că ei ”nu sunt scenă pentru conflictul” lor, apoi i-au întors spatele, lăsându-l pe deputatul PSD singur în fața camerelor.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri