Nicola Tanturli, un copil de 21 de luni din Italia, era dispărut deja de două nopți atunci când a fost găsit. Cel care l-a salvat este un jurnalist, trimis la fața locului să acopere dispariția acestuia.
Reporterul televiziunii de stat RAI Giuseppe Di Tommaso, aflat în zonă pentru a raporta povestea, susține că mergea pe un drum de munte spre casa familiei atunci când a auzit scânceturi dintr-o râpă acoperită de vegetație, conform Sky News.
„Am început să țip «Nicola», pentru a înțelege dacă ar putea fi copilul. Am auzit «mama». Am început să repet cuvântul «mama», pentru că copiii de acea vârstă repetă cuvinte. Când am intuit că poate fi Nicola, am coborât în râpă”, a povestit jurnalistul.
A fost necesar ca doi carabinieri, care treceau prin zonă, să îl ajute pe Di Tommaso să scoată copilul din râpă, întrucât vegetația era deasă. Reporterul a povestit că, la început, ofițerii nu l-au crezut că e vorba de Nicola Tanturli, întrucât în pădure pot fi multe animale ale căror sunete sună ca cele ale unui copil.
Comandantul carabinierilor Danilo Ciccarelli a coborât vreo 25 de metri pe terasament, așteptând să găsească un cerb mic. „În schimb, Nicola a ieșit, cu capul său mic printre iarba înaltă. A spus: «mama», iar eu m-am dus spre el. M-a îmbrățișat imediat”, a afirmat comandantul.
Starea copilului era bună, acesta prezentând câteva zgârieturi și o umflătură a capului. Nu este clar ce a făcut copilul în timpul în care a dispărut, însă este puțin probabil ca acesta să fi petrecut noaptea în locul în care a fost găsit. Nicola Tanturli locuiește cu familia sa într-o zonă izolată și muntoasă din Toscana, deci este obișnuit cu natura și activitățile în aer liber, în ciuda vârstei sale.
Leave a Comment