Recomandările redacției: cum combatem dezinformarea în mijlocul alegerilor?

În acest an urmează o mulțime de alegeri. Și când spun multe, vorbesc serios. Aproximativ 64 de țări vor merge la urne în acest an, printre care și România, care își alege în acest an nu doar parlamentarii, europarlamentarii și liderii locali, dar și președintele.

Așadar, având în vedere această perioadă monumentală prin care trecem, în această ediție aș vrea să vă prezint două articole despre cum (nu) putem combate dezinformarea în contextul alegerilor.

 

Articolul din Politico discută despre impactul potențial al dezinformării online, în special alimentată de inteligența artificială generativă, asupra peisajului politic în 2024. Autorul, Seb Butcher, asociat senior la firma internațională de avocatură Bird & Bird, subliniază diviziunea politică tot mai mare și luptele dintre facțiuni în cadrul multor națiuni, precum și sentimentul tot mai mare de polarizare și intoleranță față de opiniile diferite, alimentate în mare parte de lumea online.

De asemenea, articolul subliniază sofisticarea și accesibilitatea instrumentelor alimentate de inteligența artificială care pot genera conținut fals sau înșelător, ceea ce reprezintă o amenințare semnificativă la adresa integrității acestor alegeri.

Autorul avertizează că inteligența artificială generativă a supraîncărcat manualul de dezinformare și propagandă, permițând producerea fără efort și desfășurarea pe scară largă a conținutului fals și înșelător online. În acest context, editorialul din Politico atrage atenția asupra necesității unor legi și reglementări solide pentru a contracara amenințarea pe care dezinformarea alimentată de inteligența artificială o reprezintă pentru democrație.

 

V-ați imaginat vreodată că benzile desenate pot fi folosite pentru a opri dezinformarea? Probabil mizând pe popularitatea constantă a comic bookurilor, SUA a încercat să folosească această metodă pentru a stopa efectele informațiilor false în prac de alegeri.

Cărțile de benzi desenate urmau să educe publicul cu privire la pericolele și prevalența dezinformării electorale. Cu toate acestea, proiectul federal a eșuat lamentabil, deoarece puțini oameni au aflat vreodată despre „Seria de reziliență” comandată de Agenția pentru securitatea cibernetică și securitatea infrastructurii.

Cele două romane grafice încearcă un pic prea mult să explice intențiile rele ale altor guverne de a influența opinia americană. Pe lângă obscuritatea sa, seria a ridicat și unele întrebări legate de libertățile civile, întrucât o agenție federală încearcă să impună ceea ce consideră a fi adevărul.

„CISA a produs două romane grafice, «Real Fake» și «Bug Bytes». «Real Fake» spune povestea lui Rachel O’Sullivan, o «gamer» și o «patriotă» care se infiltrează într-o fermă de troli care distribuie votanților americani narațiuni false despre alegeri. «Bug Bytes» abordează dezinformarea din jurul Covid-19, urmărind-o pe Ava Williams, o studentă la jurnalism care își dă seama că o campanie cibernetică rău intenționată care răspândește teorii ale conspirației despre tehnologia 5G inspiră atacuri asupra turnurilor 5G”, scrie The Intercept.

În orice caz, dacă sunteți curioși, puteți vedea benzile desenate aici.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri