Lacrimi și disperare. Așa s-a resimțit schimbarea de regim din Afganistan în timpul unei conferințe de presă ținută la Pentagon, când o jurnalistă i-a spus purtătorului de cuvânt că este o zi tristă.
Corespondentul unei instituții media afgane și-a declarat, cu lacrimi în ochi, supărarea față de situația prin care trece țara sa, ajunsă în mâinile talibanilor după ce președintele Ashraf Ghani a fugit, iar armata nu a făcut față presiunilor talibanilor, conform The Hill.
„După cum știți, sunt din Afganistan și sunt foarte supărat astăzi, deoarece femeile afgane nu se așteptau ca peste noapte să vină toți talibanii”, a declarat Karimi în fața lui John Kirby.
Arătând spre masca pe care o purta, pe care era imprimat steagul Afganistanului, aceasta a continuat: „Mi-au luat steagul. Acesta este steagul meu. Și și-au pus steagul. Toată lumea este supărată, în special femeile”, a spus Karimi, arătând spre steagul afgan pe mască.
Revenindu-și din starea care a cuprins-o, aceasta l-a întrebat pe secretarul de presă John Kirby unde se află președintele Ghani, pe care l-a numit „președintele meu”.
În răspuns, Kirby a afirmat că există „respect din tot sufletul pentru tot ceea ce trec”. „Și noi am investit foarte mult în Afganistan și în progresele pe care le-au făcut femeile și fetele din punct de vedere politic, economic, social și cu siguranță înțelegem și simțim durerea pe care o simți. Probabil că nu în aceeași măsură”, a adăugat el.
Leave a Comment