Printr-un comunicat de presă de la Washington s-a anunțat reluarea difuzării postului Radio Europa Liberă/Radio Libertatea în România și Bulgaria. Compania va transmite știri în cele două țări în scopul de a consolida presa.
În cadrul comunicatului de presă, președintele REL/RL, Thomas Kent, a declarat următoarele: „Sperăm în special că acoperirea noastră, realizată de jurnaliștii locali, va contribui la creșterea presei libere, va promova valorile și instituțiile democratice și va informa ambele țări cu privire la locul lor în NATO, UE și alte organizații occidentale. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu mass-media independente locale și cu societatea civilă”.
Revenirea postului radio în peisajul celor două țări vine în urma nemulțumirii reprezentanților guvernamentali, îngrijorării membrilor societății civile și jurnaliștilor ai țărilor în cauză cu privire la dezinformarea și corupția din sistemele politice.
Astfel, din luna decembrie a acestui an, REL/RL va difuza analize politice și reportaje, având parteneri din presa locală pentru a promova proiectele deja existente și pentru a combate știrile false, menite să dezinformeze și manipuleze societatea.
Postul radio este difuzat și în majoritatea țărilor balcanice, precum: Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia și de asemenea, se aude și în Republica Moldova.
REL/RL revine în România după o pauză de 10 ani, iar în Bulgaria după o perioadă de 14 ani.
Leave a Comment