PSD și ALDE, îndoielnice în ochii partidelor europene. Stanomir: ”Un semnal că România riscă izolare internațională” EXCLUSIV

Violențele din Piața Victoriei din timpul mitingului de pe 10 august nu au atras numai simpatia presei occidentale față de protestatarii non-violenți care țineau mâinile sus”, așa cum a scris presa internațională despre manifestanți, ci și criticile partidelor europene.

Ca urmare a imaginilor difuzate de toate publicațiile, s-a aprins și conflictul între cele două partide aflate la guvernare și restul formațiunilor politice europene, asta după ce Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la capacitea României de gestionare a conducerii Consiliului UE.

Astfel, a fost lansată o cerere de excludere a partidului lui Călin Popescu Tăriceanu din familia europeană ALDE, întrucât formațiunea politică aflată în coaliție cu PSD-ul ar fi refuzat să se delimiteze de social-democrații lui Liviu Dragnea, o formaţiune „zguduită de scandaluri de corupţie”, conform G4Media.ro.

Ulterior, s-a anunțat că o decizie privind formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu va fi luată pe 7 septembrie.

În plus, s-au făcut presiuni uriașe din partea partidelor austrice asupra şefului socialistilor austrieci (SPÖ), fostul cancelar Christian Kern, să adopte o poziție asemănătoare în privința PSD. 

Și mediul online s-a aliniat cu cererile formulate de politicienii austrieci și românii din Danemarca au inițiat o petiție prin care cer social-democraților danezi să propună excluderea PSD din familia politică europeană, întrucât ”distruge încrederea în democraţia socială din întreaga Europa”.

În prezent, petiția a strâns 43,836 din 50,000, iar inițiatorii au afirmat că luni urmează să primească un răspuns din partea liderului social-democraților din Danemarca, Mette Frederiksen. Motivele expuse de o parte din semnatari sunt corupția, incapacitatea de guvernare și lipsa de oportunități pentru românii ce vor să se întoarcă în țară.

Pe acest fond, Mediastandard.ro l-a contactat pe profesorul universitar Ioan Stanomir pentru a afla ce înseamnă de fapt aceste inițiative împotriva celor două partide aflate la conducerea României.

”Ar fi un semnal foarte puternic că aceste partide nu mai au niciun fel de legitimitate din perspectiva partidelor cu orientări ideologice similare din spațiul european, și ar mai fi un semnal că România riscă o izolare internațională, atâta vreme cât la conducerea ei se află domnul Liviu Dragnea și acoliții săi”, a subliniat politologul.

Despre cele mai recente declarații ale vicepreședintelui grupului ALDE din Parlamentul European, când a spus că partidul nu este impresionat de inițiativa șefei partidului liberal austriac NEOS – Noua Austrie şi Forumul Liberal, Beate Meinl-Reislinger, Ioan Stanomir a afirmat că Norica Nicolai are dreptul de a spune ce vrea, însă trebuie luat în considerare că poziția României față de partenerii externi nu este de neclintit, orice eveniment afectând și relațiile internaționale: ”Doamna Norica Nicolai este liberă să declare tot ceea ce dorește domnia sa. În partidul ALDE există o grupare care duce mai departe moștenirea USL și este firesc că, pentru politicienii USL-iști ca doamna Norica Nicolai, opiniile colegilor europeni nu contează. Ceea ce doamna Norica Nicolai nu vrea să înțeleagă – sau nu dorește să facă public că înțelege – este că România nu trăiește izolată și că orice repercursiune internațională va avea repercursiuni interne extrem de importante pentru cetățenii României, și toate acestea vor fi decondate de către PSD și ALDE”.

Cât despre ce se va întâmpla pe 7 septembrie, atunci când Biroul permanent al ALDE Europa se va întruni pentru a discuta situația din România, profesorul universitar a punctat că nu poate prezice ce se va întâmplă, însă șeful Senatului ar trebui să ia în calcul prețul ce vine odată cu asocierea formațiunii sale politice cu cea a lui Liviu Dragnea.

”Eu nu pot să fiu în locul domnului Tăriceanu, dar este clar că alianța cu PSD vine cu un preț – iar prețul pe plan european este izolarea”, a spus Stanomir marți.

În ceea ce privește petiția lansată de românii din Danemarca, acesta a afirmat: ”Este o inițiativă firească, care dovedește că românii au capacitatea de a reacționa și că diaspora românească este destul de largă pentru a avea o voce importantă pe plan european. Este un gest care ilustrează capacitatea românilor de a reacționa. Uneori în istorie chiar dacă nu învingi, este important să lupț – și cred că asta este cea mai importantă lecție pe care românii au învățat-o”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri