Unde erau zece jurnaliști, acum au mai rămas doar nouă. Cel puțin unul a fost ucis de la 8 octombrie, de când Fâșia Gaza a cunoscut doar distrugere. Alți lucrători din media au fost răniți sau forțați să fugă pentru a supraviețui – ei înșiși și familiile lor. Alții, cum ar fi șeful Al Jazeera Gaza, nu au fost atât de norocoși. Deși el a supraviețuit, majoritatea familiei sale a fost ucisă: copiii săi, nepoții, soția.
Potrivit The Intercept, este greu de determinat exact câți lucrători din media și-au pierdut viața în ultimele luni, dar toate organizațiile care au analizat situația au fost de acord că numărul este enorm.
Pierderi mari pentru jurnalism
Începând cu 25 iunie, potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, 102 reporteri palestinieni și alți lucrători media au fost uciși, făcând din acesta cel mai mortal război pentru jurnaliști din întreaga lume de când organizația a început să colecteze date în 1992.
„Au fost uciși în timp ce alegeau mâncare. Au fost uciși în timp ce se odihneau într-un cort. Au fost uciși în timp ce raportau despre consecințele unui bombardament”, a declarat Carlos Martínez de la Serna, director de programe la CPJ.
Sindicatul Jurnaliştilor Palestinieni, sau SPJ, o organizaţie nonprofit cu sediul în Ramallah, în Cisiordania ocupată, pune cifra şi mai mare, la 140 de jurnalişti şi lucrători media ucişi de la începutul războiului şi alţi 176 răniţi.
Decesele reprezintă 10% dintre jurnaliştii din Gaza.
Potrivit SPJ, 89 dintre victime au fost ucise de atacuri aeriene, cel puțin 16 în timp ce își făceau treaba și 56 au fost uciși acasă, adesea împreună cu familiile lor.
În timp ce armata israeliană neagă că vizează jurnaliştii, CPJ a spus că este încrezător că fiecare nume de pe lista cu victime este un jurnalist. „Ei fac jurnalism și nu sunt implicați în incitarea la violență. Tragem clar o linie acolo”, a spus de la Serna.
O țintă pe spate
Mai mult, ceea ce ar trebui să-i protejeze, îi face să ținte și mai mult: vestele albastre cu inscripția „PRESS”. Mulți jurnaliști palestinieni au declarat că munca lor a îngreunat închirierea unui apartament sau obținerea transportului, de teama de a fi asociați cu un jurnalist.
Motaz Azaiza și-a amintit că a frecventat o cafenea pentru a-și încărca fotografiile înainte ca proprietarul să-i ceară să nu mai vină, temându-se că armata israeliană va viza cafeneaua pentru că era acolo un jurnalist.
Un alt jurnalist a spus că nu își vizitează soția și copilul prea des, de teamă să nu fie motivul pentru care sunt atacați.
Sami Barhoum, corespondent pentru TRT Arabia, a spus: „Eu și cameramanul meu eram într-o misiune. Am fost loviți direct de un obuz de artilerie”.
Toți par să aibă același mesaj, cel mai bine spus de Motaz Azaiza: „Vesta de presă nu este o protecție”.
Leave a Comment