Propaganda rusă, prin vocea unui politolog ”de casă”, insinuează că România ar avea pretenții asupra Transnistriei, pe care ar putea să o folosească pentru anexarea Republicii Moldova.
Într-un articol publicat de cotidianul Pravda, Serghei Markov susține că țara noastră va ataca regiunea separatistă din Republica Moldova, cu ajutorul NATO, în vederea alipirii țării vecine, scrie G4Media.ro.
„România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represalii politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește anexarea Moldovei”, afirma politologul.
Mai grav, cotidianul Pravda susține că România deja a desfășurat forțe peste Prut, în vederea îndeplinirii acestui plan.
Tensiunile din Transnistria stârnesc propaganda rusă
Nu ar fi prima oară când propaganda rusă încearcă să pună tensiunile recente din Transnistria pe seama României. După ce mai multe explozii au fost raportate în regiunea moldoveană separatistă, Igor Girkin – cunoscut și ca Strelkov – a acuzat România de intenții rele.
Strelkov, care este fostul ministru al apărării al ”Republicii Populare Donețk”, a afirmat pe pagina sa de pe rețeaua VKontakte că forțele românești, împreună cu cele ucrainene, ar fi „îmbrăcate deja în uniforme militare moldovenești” pentru a desfășura activități militare în Transnistria, scrie Timpul.md.
Scopul ucrainenilor, ajutați de români, n-ar fi numai „o palmă politică și propagandistică dată Kremlinului”, dar și capturarea bazei de depozitare a munițiilor din Kolbasna.
„Sursele estimează probabilitatea unui atac asupra Tiraspolului în aprilie-începutul mai ca fiind «mare»”, a concluzionat Strelkov.
Leave a Comment