Președintele Ucrainei răspunde articolului de propagandă semnat de Vladimir Putin

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a răspuns unui articol de propagandă semnat de Vladimit Putin, prin intermediul unui video publicat cu prilejul Zilei Creştinării Rusiei Kievene.

Astfel, liderul de la Kiev atrage voalat atenția Rusiei că „verii și rudele foarte îndepărtate” ale Ucrainei „nu ar trebui să atenteze la moștenirea sa şi nici nu ar trebui să încerce să demonstreze cumva implicarea lor în evenimente care s-au întâmplat departe de aceştia”, conform G4Media.

În mesajul video, Zelenski amintește că cneazul Kievului Vladimir I a adoptat creștinismul răsăritean în Rusia Kieviană, dar și că unul dintre obiectivele ce trebuie vizitate în capitala Ucrainei este mormântul lui Iuri Dolgoruki, fiul lui Vladimir al II-lea Monomahul și strănepotul cneazului Vladimir, „marele cneaz de Kiev, întemeietorul Moscovei”.

Putin

Articolul, publicat pe 12 iulie pe site-ul Kremlinului, urmărește câteva puncte-cheie pe care Rusia a mizat în conflictul din ultimii ani cu Ucraina, precum că rușii și ucrainenii sunt unii și aceiași, dar și că relațiile bilaterale nefavorabile din prezent sunt urmarea comploturilor străine și a conspirațiilor antirusești.

Think tank-ul american Atlantic Council sugerează că, într-unul din pasajele articolului ”Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, Putin pune sub semnul întrebării legitimitatea granițelor Ucrainei și susține că o mare parte din Ucraina modernă ocupă ținuturi istorice rusești, ca mai apoi să afirme deschis că „Rusia a fost jefuită”.

„Sunt încrezător că suveranitatea adevărată a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”, este una dintre concluziile articolului.

Zelenski a mai comentat articolul

Mesajul video publicat de Zelenski cu ocazia Zilei Creştinării Rusiei Kievene nu este singura dată când liderul ucrainean îi răspunde omologului său rus cu privire la afirmațiile făcute în articolul nefericit.

Conform RFE, la o zi de la apariția articolului, Volodimir Zelenski a afirmat că este gelos pe Putin, întrucât acesta are prea mult timp la dispoziție pentru a cerceta istoria popoarelor, dar și că nu a analizat întregul articol, dar că pare că liderul de la Kremlin „a petrecut mult” pentru elaborarea lui.

„Sunt invidios că președintele unei puteri atât de mari își permite să petreacă atât de mult timp [scriind] un astfel de volum de lucrări detaliate”, a spus Zelenski.

Mai mult decât atât, liderul de la Kiev consideră că aparentul gest de prietenie lansat de Putin este în antiteză cu acțiunile recente ale Rusiei, comparând situația cu povestea biblică a lui Cain și Abel.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri