În martie 2018, sergentul Nick Bailey a fost prima persoană care a intrat în casa fostului dublu agent Serghei Skripal, după ce acesta a fost otrăvit cu Novichok. Polițistul dă acum în judecată instituția pentru care a lucrat până în octombrie 2020.
Bailey s-a contaminat cu agentul nervos după ce a atins mânerul ușii casei lui Sergei Skripal, care fusese găsit într-o stare degradată de sănătate pe o bancă din orașul Salisbury, împreună cu fiica sa. Dintre membri ai serviciilor de urgență care au intervenit, sergentul a fost singurul care a prezentat simptome mai grave, petrecând mai bine de două săptămâni în spital, conform BBC.
După incidentul aproape fatal pentru Nick Bailey, acesta a încercat de trei ori să se întoarcă la serviciu, însă susține că „nu se poate descurca să se afle într-un mediu de poliție”.
Fostul polițist a dat astfel în judecată Poliția din Wiltshire pentru vătămare corporală, solicitând daune pentru vătămări și pierderi financiare. În urma otrăvirii, familia lui Bailey a rămas fără casă și alte posesiuni materiale, din cauza posibilei contaminări.
„Sperăm să ajungem la o rezoluție foarte curând cu poliția Wiltshire, astfel încât domnul Bailey și familia sa să poată continua procesul de vindecare și să meargă înainte cu viața lor”, a afirmat unul dintre avocații lui Bailey.
Amintim că o investigație realizată de Marea Britanie a arătat că ar fi existat cel puțin doi atacatori, care foloseau numele Alexander Petrov și Ruslan Boshirov și ar fi făcut parte din agenția de informații militare externe a Federației Ruse. Ulterior, site-ul de investigație Bellingcat a declarat că l-a identificat pe Ruslan Boshirov ca fiind colonelul decorat Anatoliy Chepiga, în timp ce Alexander Petrov era, în realitate, doctorul Alexander Mishkin, tot din GRU, dar și că un al treilea Ofițerul GRU prezent în Marea Britanie la acea vreme a fost identificat ca Denis Vyacheslavovich Sergeev, care ar deține gradul de general-maior în GRU.
Mai mult decât atât, operațiunea ar fi fost desfășurată de unitate secretă 29155 a GRU, responsabilă pentru mai multe operațiuni din Europa, printre care și tentativa de lovitură de stat din Muntenegru.
Leave a Comment