Un republican care candidează la alegerile parlamentare parțiale din SUA a fost suspendat pe Twitter, Instagram și Facebook după ce amenințase agenții serviciilor federale cu moartea. Declarațiile politicianului fac parte dintr-un discurs mai larg al susținătorilor lui Trump care sunt nervoși pe organizațiile guvernamentale după ce casa fostului președinte a fost percheziționată.
Niciuna dintre platforme nu a dorit să facă declarații pe marginea acestui subiect, însă e clar că postările extrememiste și incitarea la violență au fost principalale motive pentru care conturile republicanului din Florida au fost suspendate. Inițial, doar Twitter instaurase măsura suspendării, însă, la momentul redactării acestui articol conturile republicanului nu pot fi accesate nici pe Instagram și nici pe Facebook (deși acolo există un grup care îi poartă numele, îl poți vedea aici).
„Conform planului meu, toți locuitorii Floridei vor putea împușca la vedere agenții FBI, IRS, ATF și toate celelalte trupe federale. Lăsați libertatea să răsune!”, a scris candidatul în postarea ștearsă de pe Twitter.
De când casa din Mar-a-Lago a lui Donald Trump a fost precheziționată de FBI, susținătorii acestuia au început să devină foarte vocali pe social media cu privire la forțele federale. Incitarea la violență împotriva membrilor acestor organizații guvernamentale a crescut masiv și au părut tot mai multe voce care vor desființarea lor.
Situația este atât de gravă încât liderii Comitetul Camerei Reprezentanților pentru Supraveghere au cerut companiilor de socializare (de la Meta până la TikTok și chiar Truth, platforma lui Donald Trump). Aceștia au solicitat detalii despre modul în care fiecare platformă identifică și răspunde acestor amenințări online. De asemenea, platformele au fost rugate să ofere și copii ale tuturor reclamelor afișate alături de postările raportate sau cele care incitau la violențe împotriva oficialilor ai forțelor federale.
„Suntem îngrijorați de faptul că declarațiile nesăbuite ale fostului președinte și ale membrilor republicani ai Congresului au declanșat o avalanșă de amenințări violente pe rețelele de socializare care au dus deja la cel puțin un deces și reprezintă un pericol pentru ofițerii de aplicare a legii din Statele Unite. Vă îndemnăm să luați măsuri imediate pentru a aborda orice amenințări cu acte de violență împotriva forțelor de ordine care apar pe platformele companiei dvs”, au scris membrii Comitetului în scrisoarea citată de The Verge.
În această perioadă platformele au implementat o serie de măsuri menite să facă față valului aferent de dezinformare, fake news și teorii conspiraționiste, însă multe dintre ele au spus că anul acesta vor monitoriza cu atenție incitarea la violență ură sau crime. Cazul republicanului din Florida suspendat e un exemplu bun, însă faptul că nici Twitter, nici Meta nu dorește să comenteze acest lucru rănește transparența întregii măsuri.
Într-o scurtă declarație pentru un ziar local, republicanul a spus că suspendarea „nu-l afectează deloc” și că vorbele spuse în postare sunt în continuare adevărate.
Leave a Comment