Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale TVR și SRR. Doina Gradea și Georgică Severin, demiși

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

În ședința plenului Parlamentului care a avut loc, rapoartele de activitate ale Televiziunii Române și ale Radioului public au fost respinse, Doina Gradea și Georgică Severin fiind astfel demiși din funcțiile de conducere.

Europafm.ro scrie că, timp de aproape 20 de minute, președintele Comisiei de Cultură din Senat a citit în fața colegilor parlamentari rapoartele de activitate ale SRTV de pe anii 2017, 2018 și 2019. Ședința n-a fost însă lipsită și de atacuri politice și aluzii la performanțele slabe ale celor două instituții publice.

Votul negativ acordat de Parlament rapoartelor de activitate duce la demiterea șefilor TVR și Radioului public.

Târziu în noapte, în jurul orei 22, au fost validate și mandatele interimare de director general al celor două instituții. Astfel, Ramona Săseanu, numele înaintat de PNL, a fost numită în funcția de la TVR cu 240 voturi pentru şi 135 împotrivă. Liviu Popescu, propus de USR PLUS la SRR, a trecut și el de votul Parlamentului, conform Hotnews.

CITIȚI ȘI: Ce scrie presa despre jurnalista Ramona Săseanu, propunerea PNL pentru șefia interimară a TVR

Publicația mai notează că Coaliția de guvernare vrea să mai facă două posturi de director, după ce s-au purtat discuții privind împărțirea instituțiilor media de stat timp de aproape trei luni.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri