Tentativa de asasinare denunțată de liderul Partidului Social Democrat a devenit aproape imediat subiectul fierbinte al săptămânii. Imediat după emisiunea la care a participat Liviu Dragnea marți seara au început să curgă și declarațiile: jurnaliști, societatea civilă și oameni politici au început să dezbată intens subiectul.
Cu toate astea, de partea cealaltă a scenei politice, Dragnea pare un smintit. Opoziția se tot întreabă dacă liderul PSD ”necesită un control medical de specialitate”, însă a trecut cu vederea esența celei mai recente ieșiri publice a președintelui Camerei Deputaților: au ratat să dovedească că sunt o opoziție serioasă și s-au pretat la comentarii ce s-ar potrivi mai repede societății civile sau jurnaliștilor.
Din apariția TV a liderului social-democraților, opoziția a rămas doar cu Dragnea-invitatul, și nu Dragnea-al-treilea-om-în-stat. În loc să analizeze discursul politic ca atare, spus de unul din cei care dețin o putere în România, partidele aflate la polul opus al PSD s-au mulțumit cu acuzațiile de demență sau, și mai grav, cu tăcerea.
PNL îl invită pe Dragnea la psihiatrie
Te-ai aștepta ca principalul partid de opoziție să profite de derapajul șefului Camerei Deputaților și să întoarcă discursul plin de hibe în propria favoare, însă Partidul Național Liberal n-a reușit să țină pasul. PNL pare, în momentul ăsta, ca un copil de școala generală căruia i se spune că-i prost și el hâhâie, roșu de furie: ”Ba tu ești!”.
Deși formațiunea politică a lui Ludovic Orban deține fotolii în Parlamentul României și se clasează pe al doilea loc în sondaje, PNL a ales să îl numească pe Dragnea ”nebun” și ”smintit”, fără însă să demonteze pas cu pas scenariul desprins din filmele vechi cu spioni. În loc să folosească ocazia ca să dovedează că derapajul liderului PSD este unul grav și să ridice întrebarea dacă Liviu Dragnea mai este potrivit să ocupe a treia poziție în stat, principalul partid de opoziție a rămas la stadiul ironiilor – care, oricât de delicioase pentru public, nu dovedesc competența formațiunii.
Mesajul, livrat printr-un comunciat oficial, denunță ”fumigenele diversioniste” și readuce în discuție comisia parlamentară invocată de PNL pentru intervenția Jandarmeriei de pe 10 august, însă lipsește elementul-cheie: răspunsul la întrebarea ”de ce e Dragnea nebun?”. În ochii electoratului, dacă național-liberalii nu pot să pună cap o declarație pertinentă, cum pot ei să conducă țara?
USR și ”Fără penali”
Consilierul USR de la Sectorul 1, Clotilde Armand, a fost printre primele persoane din formațiunea politică din care face parte care să comenteze acuzațiile aduse de Dragnea. Aceasta a remarcat că momentul în care liderul PSD a spus că s-a încercat asasinarea sa, coincide cu decizia finală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul Referendumului.
Ulterior, și deputatul Matei Dobrovie a scris pe pagina personala de Facebook despre „tentativa de asasinat”, pe care o cataloghează drept o „diversiune tipica pentru spatiul post-sovietic” si face o paralela cu oligarhul Vladimir Plahotniuc care si-a inscenat un „asasinat” in mass-media.
Inițiativa ”Fără penali”, pe care Uniunea Salvați România a promovat-o intens, s-a regăsit și în poziția oficială a partidului. Spre deosebire de colegii național-liberali, membrii USR evită să insinueze că Dragnea are nevoie de control de specialitate. În schimb, tema ”fumigenelor” se regăsește și aici, iar liderul PSD este acuzat că încearcă să întoarcă atenția publică de la adevăratele probleme ale momentului.
Mai trebuie notat că USR este singurul partid care a formulat o cerere Parchetului General (PG) pentru a confirma sau infirma existenţa unui dosar privind un posibil atentat asupra preşedintelui PSD Liviu Dragnea, conform DCnews.ro.
PMP – paralelă între Dragnea și Ceaușescu
S-au lansat tot felul de comparații între Dragnea și alți lideri autocrați, ca Maduro și Erdogan, însă cel mai apropiat exemplu pe care liderul Partidului Mișcarea Populară l-a găsit a fost Nicolae Ceaușescu.
„Asa cum pe Ceausescu au vrut sa il indeparteze ‘agenturili straine’, lui Dragnea i-a pus ochi rai ‘un om foarte celebru in lume’. Scenariul se repeta…
Deja s-a creat o monstruoasa coalitie a celebritatilor mondiale pentru debarcarea sau chiar eliminarea fizica a mult mai cunoscutului Liviu Dragnea din Teleorman.
Se pare ca detinatorul adevarului absolut, al treilea om in statul roman si presedinte al partidului de guvernamant, a pierdut contactul cu realitatea si, in disperare de cauza, da drumul intregii sale imaginatii pentru a convinge ca fara el nu se poate intampla nimic bun in Romania.
Adevarul este ca, la fel ca Nicolae Ceausescu, Liviu Dragnea nu are nevoie de niciun ajutor pentru a se auto-elimina din politica romaneasca”, a notat pe rețeaua de socializare Tomac.
Partidul lui Cioloș, reacție întârziată
Azi, în urmă cu puțin timp, Mișcarea România Împreună a ținut o conferință de presă. Tema centrală: ”complotul” împotriva lui Dragnea. Dacian Cioloș a spus, în timpul apariției publice, că Dragnea inventează conspirații, parte dintr-o strategie ce are scopul de a manipula opinia publică, astfel încât violenţele de la mitingul diasporei să treacă în plan secund.
”Am avut manipulări care să deturneze atenţia de la adevăratele întrebări la care românii aşteaptă răspunsuri. Nu s-a vorbit la Guvern şi în PSD despre cele 500 de victime ale reprimărilor violente de la protest. În schimb, se vorbeşte despre victimizarea preşedintelui PSD, a lui Liviu Dragnea, care are tentative de asasinat închipuite, de care nicio instituţie a statului abilitată nu ştie”, a spus Dacian Cioloș, liderul Mişcării România Împreună.
Răzvan Dumitrescu: ”Una întrebi, alta ți se răspunde”
Realizatorul emisiunii ”Subiectiv” spune că nu are cum să fie o coincidență că Marius Vâlcov și Liviu Dragnea au ieșit la distanță de câteva ore, cu declarații din aceeași sferă: ”Mi-e greu să înțeleg (de ce Dragnea a povestit acum – n.r.), dar, în aceeași zi, mai devreme cu câteva ore, domnul Vâlcov a povestit niște chestii de același calibru. Prn urmare, nu cred că sunt întâmplătoare aparițiile din aceeași zi – dimineața și seara”.
Jurnalistul a comentat și reacțiile instituțiilor statului, asupra cărora spune că planează niște semne de întrebare. În această listă, Răzvan Dumitrescu a inclus răspunsul Serviciului Român de Informații, Serviciului de Pază și Protecție și pe cel al Inspectoratului General de Poliție.
”Instituțiile, nu știu dacă ați remarcat, au dat niște răspunsuri cumva interpretabile, nu concrete. Dacă aveți puțină răbdare, să explic declarațiile; pe mine m-au frapat. Lucrurile puteau fi tranșate foarte clar, pentru că afirmațiile lui Dragnea sunt fie adevărate, fie false – nu există altă cale. Și atunci când mă uit că SRI zice că ”nu are atribuțiile legale privind paza și protecția demnitarilor români”, dar în dosarul Black Cube, în declarația domnului Coldea, se spune că SRI a asigurat protecția demnitarului Laura Codruța Kovesi când s-a întâmplat chestia cu Black Cube, am o mare problemă de relaționare în raport cu demnitarii. Nu există categorii de demnitari care să intre în raza de acțiune a SRI și categorii care să iasă – există demnitari, pur și simplu. Prin urmare, din start e o declarație neconformă cu alte declarații similare din alte momente. După care vine SPP și spune că nu a fost sesizată în niciun fel de declarațiile făcute publice. SPP nu trebuie sesizată în legătură cu afirmații – SPP are în fișa postului protecția demnitarilor, are și culegere de informații și folosire de informații culese de alte servicii și asigură protecție sau nu. Nu trebuie sesizat că a fost un atentat sau că va fi unul. Din nou, o chestiune cel puțin bizară: IGP spune că faptele la care faceți referire ”intră în competența” de cercetare a unităților de Parchet. Corect, dar noi nu te-am întrebat cine le soluționează, te-am întrebat dacă a existat evenimentul, că până să ajungă un dosar la Parchet, în situația în care să presupunem că ar fi existat o tentativă de asasinat, alții sunt cei care trebuie să o împiedice, sau să se joace tentativa, după care dosarul ajunge la Parchet. Una întrebi, alta ți se răspunde. Mie mi se pare că dincolo de întrebarea firească: ”este adevărat sau fals ce a spus Dragnea?”, modul în care reacționează instituțiile ne arată că ele de fapt nu funcționează”, a punctat realizatorul TV.
Leave a Comment