OpenAI, compania care a dezvoltat ChatGPT, a interzis unei firme de lobbying din SUA să folosească programul de inteligență artificială pentru atingerea unor scopuri politice. Regulile de folosire ale ChatGPT au fost schimbate în luna martie pentru a specifica acest aspect, însă aceasta este prima acțiune directă a companiei, care trage o linie roșie legată de folosirea serviciului său.
Firma de lobbying, FiscalNote, prezentase o declarație de presă în care anunța că va folosi ChatGPT pentru a crește „productivitatea în industria de lobby și de consiliere în valoare de mai multe miliarde de dolari și să sporească participarea politică”, conform Semafor.
La scurt timp după asta, OpenAI a contact firma și le-a explicat că ChatGPT nu poate fi folosit în acest sens. FiscalNote și-a retras declarația de presă și a declarat că nu a intenționat să încalce normele companiei.
În regulile de folosire publicate pe site-ul companiei, OpenAI prezintă clar că este interzisă generarea de conținut ce poate fi lobby sau campanie politică. În mod explicit, se interzice „generarea unui volum mare de materiale de campanie, generarea de materiale de campanie personalizate și destinate unor grupuri demografice specifice sau crearea de produse în scopul campaniilor politice sau al lobby-ului”.
Printre altele, regulile nu permit nici generarea de materiale ce se încadrează în categoria de „decizii guvernamentale cu risc ridicat„, cum ar fi „migrația și azilul”.
Într-o declarație transmisă Semafor, OpenAI spune că monitorizează folosirea ChatGPT pentru a elimina conținutul ilegal. Despre materialele ce pot fi folosite în scopuri politice, compania a dezvăluit că lucrează la un sistem automat ce va semnala „situațiile în care ChatGPT este solicitat să genereze volume mari de text, care sunt legate de campanii electorale sau de lobby”.
Recent, șeful OpenAI – Sam Altman – a vorbit în fața Congresului SUA și a spus că domeniul inteligenței artificiale are nevoie de reglementări legislative. Până în momentul când guvernele reușesc să pună la punct o legislație cât mai corectă, auto-reglementarea de care OpenAI dă dovadă este bine-venită.
Leave a Comment