La sfârșitul săptămânii trecute, ICANN a emis o avertizare cu privire la sistemul DNS – cel care permite legătura între un computer şi un site.
Conform reprezentanților acestui organism, ”Domain Name System” (DNS, pe scurt) a fost ținta unor atacuri repetate. Directorul tehnologic al ICANN a afirmat, în decursul acestui weekend, că ”au mai avut loc atacuri ţintite, dar niciodată ca acum”, conform TechCrunch.
David Conrad a afirmat, în acest context, că hackerii ”atacă infrastructura însăşi a Internetului”.
În prima lună a acestui an, firma de securitate cibernetică FireEye a arătat că hackeri apropiați de Iran au deturnat registrele, prin redirecționarea utilizatorilor de la o adresă web legitimă către un server rău intenționat pentru a fura parolele.
Deși activități asemănătoare ar fi început prin 2017, The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers a trebuit să convoace vinerea trecută o întâlnire – motivul fiind îngrijorările din ultimele săptămâni ale specialiștilor în securitate.
Deținătorii de domenii au fost sfătuiți să treacă la DNSSEC, o versiune care ar ridica mai multe dificultăți atunci când se încearcă atacarea sa. Cu toate astea, rata de adoptare a Domain Name System Security Extensions este la doar 20%.
Leave a Comment