O știre cu un europarlamentar care critica regimul de la Chișinău – format din Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon – a dus la concedierea unei redacții întregi.
Este vorba despre angajații postului de televiziune 10TV din Republica Moldova, care ar fi încălcat ”politica editorială”. Cu alte cuvinte, au difuzat un material cu declarațiile europarlamentarului german Helmut Scholz privind expulzarea a șapte cetățeni turci, angajați ai rețelei de licee Orizont, conform Jurnal.md.
„Apropierea politică a autorităţilor moldoveneşti – alianţa puternică Plahotniuc-Dodon – cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, (…) sunt însoţite de diverse încercări ale autorităţilor de la Ankara de a ajunge la toţi cetăţenii săi care critică politica actuală a regimului. Un exemplu care a provocat critica publicului este complexul sportiv şi de agrement Arena Chişinău, care urmează a fi construit în baza unui parteneriat public-privat cu companii turceşti, în conformitate cu garanţiile guvernului moldovean. Autorităţile RM se pregătesc de vizita apropiată a lui Erdogan în Moldova ca de un eveniment istoric. Împreună cu Dodon, el va participa la deschiderea clădirii preşedinţiei, iar expulzarea profesorilor poate fi privită ca un cadou de bun venit pentru Erdogan”, a declarat Scholz.
Anunțul concedierii a fost făcut de jurnalistul Anatol Ursu, moderatorul emisiunii „Sfatul Țării” la 10 TV, dar și de colega acestuia Alina Panico – prezentatoarea buletinului de știri de la 10 TV. Până în prezent, nu există nicio reacție a postului de televiziune.
Citiți mai multe pe Jurnal.md
Leave a Comment