O nouă lege va permite Rusiei să declare jurnaliștii independenți și utilizatorii de social media „agenți străini”

O nouă lege marca regimul Putin va permite Rusiei să declare jurnaliștii plătiți de publicații străine ”agenți străini”, dând astfel putere Kremlinului să aplice noi tactici opresive asupra celor ce sunt împotriva deciziilor statului.

Conform The Guardian, vor fi vizați atât jurnaliștii ce sunt angajați de ”agenții străine”, cât și reporterii independenți, bloggeri, sau oricine care distribuie conținut de la astfel de publicații.

Agenția de stat a Rusiei, TASS, a explicat că noua lege va permite Kremlinului ”să blocheze website-urile agenților străini sau entităților legale stabilite de ei în cazul în care informația publicată va viola legile Rusiei”.

Pe listă se află încă din 2017 instituții ca Radio Europa Liberă/Radio Libertatea și Vocea Americii, ambele finanțate de Congresul American. Acestea vor trebui să dea pe larg explicații în fața Guvernului rus cu privire la finanțarea sa, notează NPR.

Deși legea, aprobată recent de Putin, nu este foarte explicită, este clar că ea va afecta și puținele drepturi ale jurnaliștilor ruși. Organizațiile pentru libertatea presei și pentru drepturile omului au subliniat îngrijorările pe care le au cu privire la parcursul democratic al Rusiei.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri