Pe 7 mai, de când Marea Britanie a anunțat primul său caz de variola maimuței, aceasta s-a tot răspândit de-a lungul continentului. Pentru mulți, imaginea în care un nou virus se extinde rapid peste granițe a reprezentat recrearea situației din martie 2020, când coronavirusul a devenit, brusc, una din cele mai mari amenințări ale omenirii.
Totuși, frica generată de această știre este una nefondată și irațională. Conform The Economist, variola maimuței nu este la fel de transmisibilă precum Covid. Nu se transmite, în niciun caz, pe cale aeriană. Contactul piele-pe-piele, fluidele corporale și materialele contaminate sunt cauzele transmiterii. În plus, nu se modifică atât de des.
Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale variolei care, în urmă cu jumătate de secol, a fost eradicată printr-un program bine-gândit și eficient pus în practică de vaccinare: febră, oboseală și bube care apar pe față și pe corp. Iar rata mortalității este, în versiunea actuală, aceeași ca cea des întâlnită în Africa – de 1%, în condițiile sanitare de acolo.
Variile teorii, isterii, dezinformări
Desigur, teoriile conspirației precum: „este o nouă încercare a elitei globale de a subjuga oamenii” sau „este pentru a mușamaliza conflictul din Ucraina”, nu reprezintă decât niște simple minciuni. În analiza realizată de PressOne este detaliat foarte clar mecanismul și lipsa de veridicitate a acestor afirmații, dar și cum persoanele pe care le răspândesc sunt aceleași cu cele responsabile de dezinformările legate de Sars-Cov-2.
O narativă prin care se cauzează isteria este aceea că, în Belgia, s-a introdus carantina pentru variola maimuței și, că tocmai asta este o dovadă că ea va deveni Coronavirus 2.0. Însă, nuanța noii reglementări al Bruxellesului diferă de restricțiile anti-pandemie. Doar cei care sunt infectați au obligativitatea carantinării, contacții nefiind supuși acestei reguli, deci în nici un caz un oraș întreg.
Este puțin probabil ca variola maimuței să se răspândească atât de agresiv, iar imposibil să devină o cauza periculoasă a morții. Vaccinarea este foarte eficientă și reală, având eficacitatea de aproape 85%, iar ea poate fi utilizată și în urma contactării. Acest virus nu va conduce nici la închiderea economiilor, nici la deprivarea de libertăți.
Leave a Comment