După AFP, o a doua publicația de fact checking va verifica faptele de pe platformele de social media deținute de Meta, Facebook și Instagram. Este vorba despre Factual.ro.
Anunțul a fost făcut de companie printr-un comunicat remis presei, în care se explică și rolul pe care redacțiile de verificatori independenți îl joacă în limitarea răspândirii dezinformării. Etichetând o postare ca fiind falsă, aceasta își pierde din vizibilitatea din feed.
„Suntem încântați că Factual este partenerul nostru de verificare a faptelor în România. Extinderea programului nostru este o realizare importantă, atât în lupta împotriva informațiilor false, cât și în ajutorul oferit românilor, astfel încât aceștia să utilizeze în siguranță platformele noastre”, a afirmat Jacob Turowski, Head of Public Policy la Meta.
Comunicatul conține și un mesaj din partea echipei Factual, prin vocea Elenei Calistru,
președinte Funky Citizens și editor Factual.ro: „În contextul unui război fizic la granițele țării noastre și al unui război virtual ce are loc în spațiul nostru online, considerăm că trebuie să facem mai mult pentru a oferi utilizatorilor platformelor de social media, foarte populare din România, o verificare independentă a informațiilor. Ne bucurăm să ne alăturăm altor colegi ai IFCN într-un asemenea efort”.
Prea puțin, prea târziu
Compania Meta a implementat un sistem de verificare a faptelor de către terți pentru a revizui și evalua acuratețea articolelor și a postărilor de pe Facebook în unele țări, ca parte a planului său de reducere a răspândirii dezinformării.
Cu toate acestea, deși măsura este bună, platforma de socializare se confruntă în continuare cu critici puternice pentru că nu a angajat mai multe resurse în țările care nu sunt vorbitoare de limba engleză, unde dezinformarea sau conținutul toxic este ușor de trecut cu vederea din cauza numărului mic de verificatori de fapte care vorbesc limba și înțeleg contextul politic din țara respectivă.
Potrivit comunicatului, Factual va începe să verifice faptele pe Facebook și Instagram în
zilele următoare.
Leave a Comment