NPR, noua țintă a lui Elon Musk. Instituția a fost etichetată ca fiind ”controlată de stat”

Ce se întâmplă când un miliardar se comportă irascibil pe platforma de socializare pe care o conduce? Atacă presa pe care n-o agrează. În ultimele zile, Elon Musk a luat o serie de hotărâri care au vizat The New York Times și NPR. Ambele organizații de presă au fost subminate pe Twitter pentru că Musk nu le place.

Din păcate, nu e prima dată când Musk atacă mass-media, The New York Times – printre altele – fiind un dușman mai vechi. De când a preluat Twitter, miliardarul nu s-a sfiit să atace direct instituțiile de presă sau jurnaliști.

NPR, etichetată ca fiind media controlată de stat

Cea mai recentă decizie bulversantă se referă la eticheta pusă contului NPR, anume că instituția de presă ar fi controlată de stat. La prima vedere ai fi dispus să fii de acord cu asta, însă NPR a fost țintită în mod special. BBC nu a primit aceași etichetare și asta pentru că propriile reguli ale Twitter spun căorganizațiile media finanțate de stat cu independență editorială […] nu sunt definite ca fiind media controlate de stat”.

Pagina ce conține această prevedere folosea ca exemple BBC și NPR, însă, în decursul zilei de ieri, Twitter a scos NPR din lista de exemple, lucru ce nu a fost trecut cu vederea de jurnaliști.

Motivul din spatele acestei decizii este neclar, însă Musk nu a făcut un secret din aversiunea sa către publicațiile care publică articole în care acesta este criticat sau nu este prezentat într-o lumină favorabilă.

The New York Times, fără blue check

NPR nu este singura instituție de presă atacată zilele astea pe Twitter. Dacă intri pe pagina de Twitter a NYT o să observi că bifa de verificare a contului a dispărut. Elon Musk a decis s-o elimine pentru că organizația de presă a declarat public că nu va plăti abonamentul lunar (destinat afacerilor, în valoare de 1.000 de dolari/lună) pentru a-și păstra bifa.

Oh, bine, o s-o scoatem atunci”, a scris Musk într-o postare.

Problema este că NYT este unul dintre cele mai urmărite conturi de pe Twitter (locul 24), iar Musk a declarat că organizațiile din top 10.000 cele mai urmărite nu-și vor pierde verificarea ”blue check”.

E clar că The New York Times a fost țintită, la fel ca NPR. Însă, la fel de îngrijorătoare este seninătatea pe care Musk o afișează când decide să atace presa. O face fără tragere de inimă și o mulțime de fani îl aplaudă pentru asta.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri