NATO a evacuat 100.100 de persoane din Afganistan, printre care și colaboratori. România nu se află pe listă

Mandatory Credit: Photo by MSgt Donald R Allen/AP/Shutterstock (12363208m) In this image provided by the U.S. Air Force, U.S. Air Force loadmasters and pilots assigned to the 816th Expeditionary Airlift Squadron, load people being evacuated from Afghanistan onto a U.S. Air Force C-17 Globemaster III at Hamid Karzai International Airport in Kabul, Afghanistan US , Kabul, Afghanistan - 24 Aug 2021

Eforturile NATO de a evacua cât mai mulți cetățeni ai statelor aliate și afgani care au colaborat cu aceștia continuă, în contextul în care pe 31 august expiră termenul convenit de SUA cu talibanii pentru retragerea trupelor.

Astfel, peste 100.100 de persoane au fost scoase din Afganistan de pe 14 august, cu o zi înainte ca talibanii să intre în Kabul. În topul listei se află SUA, care a evacuat 4.500 de cetățeni americani și familiile acestora, conform G4Media.ro.

Marea Britanie, pe de altă parte, a dus a doua cea mai mare campanie de evacuare din istoria sa, după cea din 1949 din Berlin. Forțele britanice au salvat aproximativ 13.700 de cetățeni britanici și afgani, însă a anunțat că nu va mai chema alte persoane la aeroport, concentrându-se pe cei care au deja autorizație să plece.

Armata germană a efectuat 34 de zboruri de evacuare, salvând astfel 5.193 de persoane din cele 10.000 identificate ca fiind nevoite să părăsească țara. Lista include cetățeni germani, dar și personal local afgan, jurnaliști și activiști pentru drepturile omului.

De pe lista statelor NATO care au participat la campania de evacuare lipsește însă România. Oficial, Consiliul Superior de Apărare al Țării susține că extragerea afganilor care au lucrat cu forțele române nu s-a putut realiza întrucât aceștia nu au reușit să ajungă la aeroport.

Dacă România nu face eforturi pentru a ține pasul cu statele aliate, afganii care au colaborat cu România vor fi lăsați, după 31 august, la mila talibanilor.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri