Campania pentru al doilea tur a început așa cum se aștepta toată lumea: cu o încercare coordonată de manipulare a publicului. În realitate, fake news-urile emise de Partidul Social Democrat au reprezentat doar o intensificare a fenomenului, nicidecum un start al acestuia. Diferența este că, pe măsură ce ultimul scrutin al acestor alegeri se apropie, nivelul de manipulare crește – mai ales din partea personajelor politice, angrenate în jocurile electorale. Acesta este și motivul pentru care mesajele politice tendențioase sunt mai ușor de remarcat: ele sunt mult mai frecvente.
Totuși, manevra social-democraților a fost sortită eșecului și, din fericire, s-a dovedit a fi una din cele mai neperfomante campanii de manipulare din online. În istoria recentă a fenomenului fake news – întrucât termenul a fost stabilit și discutat pe larg în ultimii ani – rar au existat încercări de influențare a publicului prin social media de dimensiunea episodului ”casca lui Iohannis” și care să sfârșească în primele momente de viață.
Și atunci de ce riscă PSD reputația – și așa precară – pentru ceva ce nu este numai nedemocratic, dar care nu are nici beneficii imediate?
Șansele ca Viorica Dăncilă să îl bată pe Klaus Iohannis sunt mici. Contrar opiniei generale, nici măcar o dezbatere față în față cu contracandidatul său nu i-ar aduce candidatei Dăncilă mai multe voturi decât are fără, performanța PSD-ului fiind limitată în acest moment unui segment clar de public – tocmai din cauza imaginii create în timpul epocii Dragnea.
Este greu de crezut, astfel, că un fake news – chiar și orchestrat cu atenție – ca și cel despre ”casca” lui Iohannis ar fi adus beneficii imediate social-democraților. Dintr-o perspectivă ușor de înțeles, campania de manipulare a întărit ideea că PSD se bazează pe jocuri murdare, puse la cale în culise, pentru a redobândi ce a pierdut cu puțin timp în urmă. Ea vine în completarea unei mobilizării de la centru, în care liderii și apropiații social-democraților comunică constant în spațiul public punctele slabe sau descalificante ale contracandidatului Klaus Iohannis.
În același timp însă, oricât de ineficient ar fi arătat manipularea distribuită pe Facebook în seara conferinței de presă a șefului statului, aceasta este una de lungă durată. PSD își joacă cărțile nu gândidu-se că așa Viorica Dăncilă va ocupa fotoliul de la Cotroceni, ci în speranța că va reuși, până anul viitor, să se ridice de jos și să se scuture de praf.
Ținta nu se află în viitorul apropiat, la alegerile de pe 24 noiembrie, ci în anul 2020, când ne așteaptă două alegeri-cheie: localele și parlamentarele, acolo unde PSD a performat întotdeauna cel puțin la una dintre ele, dacă nu amândouă. Mizele celor două scrutine sunt importante pentru fiecare partid, nu numai pentru cel al social-democraților, din perspectiva avantajului reprezentat. Pe de o parte, un număr mari de primari însemnă o susținere regională asigurată, iar pe de altă parte, obținerea mai multor voturi pentru poziții de parlamentari se traduce printr-o voce mai puternică cu privire la actele normative aduse în discuție.
Poziția de forță a PSD a fost slăbită treptat, ca urmare a unei serii de evenimente întinse pe trei ani – de la preluarea guvernării și până în prezent. Deși în 2016 au câștigat mandate în administrațiile locale 1.677 de primari ”roșii”, performanțele electorale ale acestora nu au cântărit mai mult decât opinia formată în era Dragnea, și nici venirea oficială la putere a unei doamne aparent simple nu a reușit să readucă voturile pierdute. Acțiunile dure și intens criticate de către presă și opinia publică au dus la erodarea încrederii electoratului în principalul partid din România într-o măsură relativ mică. Totuși, un factor important în pierderile suferite de PSD pe plan electoral este și formarea Pro România, formațiunea politică care promite să ofere atât votanților, cât și membrilor PSD un cadru de desfășurare mai curat din punct de vedere al imaginii. Jocul de culise din aceste zile, combinat cu o campanie de manipulare coordonată în stilul liniei de partid, nu are ca scop atragerea unui electorat atipic – care în mod normal nu ar fi votat cu PSD sau n-ar fi votat deloc – ci redobândirea acelora care, din diverse motive, au ales să migreze către varianta mai soft, mai progresistă, reprezentată de formațiunea lui Victor Ponta.
În acest sens, e ușor de imaginat cum va arăta perioada următoare: pentru a se asigura că iese bine în grafice, partidul condus în prezent de Viorica Dăncilă va face apel din ce în ce mai des la instrumente înrudite cu fake news-ul, chiar dacă acest lucru înseamnă erodarea principiilor democratice. Vom remarca, astfel, o dublă campanie: una politică, în care jocul de culise va fi intens, și una de manipulare, dusă în social media.
Leave a Comment