Din seria Miniștrii spun lucruri trăsnite, Mediastandard.ro îl scoate la iveală pe Valentin Popa, Ministrul Educației Naționale. Popa este unul dintre miniștrii cabinetului Dăncilă care excelează la gafe.
Valentin Popa este la bază inginer și profesor universitar, este căsătorit și are două fete, așa cum se prezintă la audierile din comisiile parlamentare.
Ministrul Educației Naționale s-a făcut remarcat prin replica: „Mă bucur că am ajuns în ziua în care să tai PAMBLICA la acest Book Cafe”. De atunci, lui Popa i s-a atribuit titulatura de „Ministrul Pamblică”. Reinventarea gramaticii limbii române poate fi trecută în CV-ul ministrului. Fraze precum: „practic le sunt în acest moment interzise accesul”, „Această ținut binecuvântat de Dumnezeu” sau „celălanți cetățeni” i-au adus notorietatea ministrului.
Un episod haios a fost cel al audierii în comisie, atunci când trei deputați ai PNL au adus în comisie o panglică cu tricolorul și au taiat-o în fața ministrului, stârnind diverse reacții din partea celor aflați în sală: unii s-au amuzat, imortalizând momentul, pe când președintele comisiei, Camelia Gavrilă, i-a rugat să iasă afară. La ieșire, deputatul Florin Roman a replicat: „Învățați-l abecedarul, doamnă!”.
Valentin Popa încearcă să se scuze pentru greșelile sale și dă vina, evident, pe „iemoție” și pe „dorinţa de a argumenta cu pasiune”. Recunoaște însă că mai greșește, dar acest lucru i se pare normal, deoarece oricine mai face câte o greșeală.
Ministrul ”Pamblică” nu a scăpat insă de ironiile celorlalți politicieni. La ședința învestirii Guvernului Dăncilă, Traian Băsescu îl ironizează pe Popa, menționând că: „De astăzi nu îi mai cert pe unguri că vorbesc stricat limba română, că avem și noi unul care taie pamblică”.
Leave a Comment