Milenialii ce petrec mult timp pe internet sunt mai darnici de Crăciun

“Din punct de vedere comercial, în cazul în care Crăciunul nu ar exista, ar trebui inventat”, a declarat cândva jurnalista Katharine Whitehorn, bazându-se pe faptul că perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă aproximativ 30% din totalul anual de vânzări.

Totuși, în această epocă a internetului, modul de achiziționare și obiceiurile consumatorilor sunt în plină schimbare. De exemplu, anul trecut, vânzările în această perioadă au atins cea mai mică rată din ultimii 10 ani. Oficiul de Statistică Națională din Regatul Unit a atribuit această scădere drastică a vânzărilor faptului că mulți consumatori aleg să cheltuiască sume din ce în ce mai mari cu ocazia Black Friday, la sfârșitul lui noiembrie. După cum arată cityam.com, o cercetare efectuată de compania McKinsey indică faptul că, în 2015, doar 19% dintre consumatorii americani au participat la Black Friday, procentul acestora crescând la 54, în anul 2017.

Poate fi trasă, deci, concluzia că a cheltui mai puțin de Crăciun nu înseamnă a cheltui mai puțin anual. Există anumite mituri privitoare la comportamentul și la particularitățile consumatorilor, unul dintre acestea fiind acela conform căruia venitul mediul al milenialilor este mai mic decât cel al generațiilor anterioare. Generația celor născuți între anii ’80 și începutul anilor 2000 începe să devină o generație de oameni responsabili, cu familii și cu locuri de muncă bine plătite.

Astfel, aceștia devin una dintre țintele principale ale brandurilor și, potrivit unei cercetări realizate de Google, 60% din timpul pe care-l acordă milenialii cumpărăturilor este petrecut în online, fiind generația care își ocupă cel mai mult timp astfel. De asemenea, atât ei, cât și corespondeții generației Z au declarat că au petrecut mai mult timp în online în anul 2018 decât în anii anteriori, notează cityam.com.

Principalul factor al acestei schimbări accelerate îl reprezintă dezvoltarea în domeniul telefoanelor mobile inteligente. Rapiditatea cu care poate fi accesată informația și ușurința cu care poate fi achiziționat un produs îi determină pe tineri să prefere această variantă. Cu toate acestea, cumpăratul din magazin nu a dispărut, aproape trei sferturi dintre mileniali vizitând un centru comercial în vederea cumpărăturilor de Crăciun, în decursul a două zile.

Însă, cumpăratul din magazin a fost eficientizat de tehnologizare, întrucât majoritatea milenialilor preferă să se intereseze de un produs în mediul online înainte de a-l cumpăra, procesul de achiziționare durând astfel mai puțin. Totodată, aproximativ 40% dintre ei folosesc telefonul pentru a obține informații chiar în timp ce se află în magazin, deci implementarea unor rețele Wi Fi de mare viteză constituie un factor care ar spori vânzările.

Oprișor Alexandru:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri