Meta plusează pe inteligența artificială în domeniul publicității, după ce acțiunile companiei au crescut

Primul trimestru al lui 2023 i-a adus companiei lui Mark Zuckerberg prima creștere importantă din ultimul an. Acțiunile Meta au crescut după ce gigantul american a raportat o creștere a volumului de vânzări.

După rezultatele catastrofale din 2022, Meta pare acum să-și fi revenit și plusează în fața investitorilor pe inteligența artificială. Conform Reuters, Meta a prezentat date care afirmă că utilizatorii Instagram au petrecut cu 24% mai mult timp pe platformă mulțumită recomandărilor algoritmice făcute de inteligența artificială. În plus, Facebook a reușit să atingă – în mod oficial – pragul de două miliarde de utilizatori zilnici.

Toate aceste date au depășit așteptările investitorilor, iar Zuckerberg a ținut să sublinieze că infrastructura AI a companiei este pusă la punct, iar Meta este, de-acum, pregătită să devină lider de piață.

În acest moment, nu mai suntem în urmă în ceea ce privește construirea infrastructurii noastre de inteligență artificială. Dimpotrivă, avem acum capacitatea de a face performanță în acest domeniu la scară largă”, a declarat Mark Zuckerberg, citat de Reuters.

Poate te întrebi de ce Meta se laudă cu infrastructura lor AI, având în vedere că cel mai interesant proiect ce integrează această tehnologie este SAM – un program ce poate identifica obiectele aflate într-o imagine printr-un proces de segmentare a fotografiei.

Ei bine, o bună parte din dezvoltarea AI se referă la domeniul de publicitate și recomandare de conținut. Lucrurile astea nu sunt la fel de spectaculoase precum ChatGPT, însă eficiența lor este incontestabilă. Datorită acestor schimbări Meta a reușit să crească volumul de vânzări și să raporteze venituri de 28.6 miliarde de dolari în acest prim trimestru.

O mare parte din investițiile Meta în inteligența artificială au fost făcute în partea de publicitate. Deci, în calitate de consumator, poate că nu vedem roadele muncii lor în acest domeniu, dar cu siguranță se pare că sunt capabili să folosească algoritmi mai avansați pentru a menține un anumit nivel de direcționare a reclamelor”, a declarat un analist de piață pentru Reuters.

Planurile pentru metaverse merg înainte

Deși ultima perioadă a fost dominată de discuțiile despre inteligența artificială și introducerea ei în serviciile Meta, Mark Zuckerberg a subliniat că planurile pentru metaverse nu sunt abandonate, ba din contră.

S-a dezvoltat o idee conform căreia ne îndepărtăm cumva de obiectivul de a ne concentra pe metaverse. Vreau să spun de la bun început că nu este adevărat. De ani de zile ne concentrăm atât pe inteligența artificială, cât și pe metaverse, și vom continua să ne concentrăm pe ambele”, le-a spus Zuckerberg investitorilor, conform Reuters.

Comentariul este menit să înlăture îngrijorările că toate miliardele investite în dezvoltarea metaverse au fost în zadar, dar și să pregătească investitorii pentru pierderile pe care Reality Labs (divizia care se ocupă de acest proiect) le va înregistra pe parcursul lui 2023.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri