Mark Zuckerberg, acuzat că a stabilit un precedent prin refuzul de a îi taxa derapajele lui Trump

Afirmațiile făcute de către Mark Zuckerberg în lumina recentelor evenimente se întorc împotriva sa. CEO-ul Facebook este acuzat că a stabilit un precedent prin refuzul de a taxa derapajele online ale președintelui Americii.

Mai mulți activiști au participat la o conferință video cu șeful companiei Facebook, cu privire la decizia acestuia de a nu sancționa comentariile înșelătoare și instigatoare la violență ale lui Donald Trump. Ulterior, într-o declarație comună de presă, aceștia au afirmat că se declară ”dezamăgiți și uimiți de explicațiile de neînțeles ale lui Mark pentru a permite postărilor lui Trump să rămână în picioare”, conform BBC.

”Nu a demonstrat înțelegerea suprimării  istorice sau moderne a alegătorilor și refuză să recunoască modul în care Facebook facilitează apelul lui Trump pentru violență împotriva protestatarilor. Mark stabilește un precedent foarte periculos pentru alte voci care ar spune lucruri nocive similare pe Facebook”, au mai declarat Vanita Gupta, președinta Conferinței de conducere a drepturilor civile și omului; Sherrilyn Ifill, director-consilier al Fondului educațional și de apărare juridică NAACP; și Rashad Robinson, președinte Color of Change.

Decizia CEO-ul Facebook a stârnit nemulțumiri și în interiorul companiei, sute de angajați ai Facebook protestând față decizia directorilor de a nu face nimic în privința postărilor inflamatorii pe care liderul Statelor Unite ale Americii le-a publicat pe pagina sa.

Într-o sesiune video, Zuckerberg a răspuns întrebărilor staff-ului, ocazie cu care și-a motivat și hotărârea. Acesta a afirmat, conform New York Times, că decizia pe care a luat-o a fost una dificilă, însă fundamentată. El a reiterat faptul că rețelele de socializare nu trebuie să se comporte ca și cum dețin adevărul suprem.

Cu toate astea, Mark Zuckerberg este criticat că se folosește de discursul privind libertatea de exprimare pentru a se proteja de eventualele răzbunări ale republicanilor, în cazul în care ar începe să taxeze derapajele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *