În preajma referendumului împotriva cuplurilor formate din persoane de același sex, Mediastandard.ro a vorbit despre poziția adoptată de publicația România Liberă. După ce Alexander Adamescu i-a oferit lui Iulian Capsali conducerea editorială a ziarului, s-a putut observa vehemența cu care publicația ataca anumite subiecte, precum drepturile omului sau educația sexuală.
De data asta, România liberă a pus gând rău… mai multor ani de școală. În articolul ”Confiscarea celor „șapte ani de acasă“- etatizarea copiilor” se vorbește despre cum Guvernul României încearcă să îndepărteze copii de familii prin creșterea numărului de ani obligatorii de învățământ. Pe scurt, la mijlocul acestui an, Parlamentul României a hotărât ca învățământul obligatoriu să cuprindă ”ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior”. Astfel, elevii vor trebui să facă 15 ani de școală, în loc de 10 (grădinița și ultimii doi ani de liceu nefiind incluse în chemă).
Cu toate astea, articolul menționat este un hoax. De ce? În primul rând, autorul se referă la ”scăderea vârstei de începere a școlarizării” – adică dacă vârsta minimă pentru înscrierea la grădiniță ar scădea de la 3 la 2 ani. Textul de lege la care ne referim nu vizează acest lucru, ci doar obligarea părinților să includă copilul într-o formă de învățământ instituționalizat. În timp ce semnatarul materialului aduce numeroase exemple de studii despre reducerea vârstei minime de înscriere, există mai multe dovezi că grădinița îi ajută pe cei mici mai mult decât am fi predispuși să credem.
Un alt aspect îngrijorător, spune Bogdan Stanciu, este ”scăderea influenței parentale în educația copiilor în favoarea influenței grupului de copii de vârstă apropiată”. Oricine s-a interesat puțin de cum funcționează mintea umană știe că de la 2 la 7 ani, copii își dezvoltă capacitățile de comunicare și devin ființe sociale, cu nevoia de a-și lărgi cercul social. Prin comunicarea cu alți indivizi apropiați de vârsta lui, cel mic poate dobândi aptitudini noi, va învăța formarea legăturilor dinafara familiei (prietenia). Autorul mai sugerează că mamele casnice au copii mai fericiți – această afirmație este reală, însă este egal la fel de neconcludentă: copiii cu mame care lucrează sunt la fel de fericiți ca cei care au un părinte casnic, conform unui studiu realizat de Harvard. Cu toate astea, un beneficiu este clar: băieții ai căror mame lucrează tind să creadă în egalitatea între sexe, tind să se căsătorească cu parteneri care muncesc la rândul lor și petrec o perioadă suplimentară de 50 de minute în fiecare săptămână cu membrii familiei.
Materialul nu putea să abordeze un subiect dezbătut pe larg deja, așa-zisa încercare a statului de a înlocui instituția familiei. Ei bine, România liberă a uitat să ia în calcul faptul că numărul familiilor în care femeia este casnică este în continuă scădere: dacă în 2014 numărul acestora era de 41,8%, în 2017 acesta a ajuns la 38,7% – și nu pare că va crește prea curând. Să nu mai vorbim de faptul că femeile care stau acasă sunt mai predispusă să simtă sentimente negative sau chiar depresie, față de femeile cu un loc stabil de muncă.
Vă întrebați cine este Bogdan Stanciu?Vice.com notează că personajul a avut legături și cu Noua Dreaptă Un simplu search pe Google ne arată exact – preşedintele şi fondatorul Pro-Vita Bucureşti, asociație activă în cadrul Coaliției pentru Familie, dar care ulterior s-a retras. Pe ActiveNews regăsim același articol, precum și multe altele referitoare la referendumul împotriva cuplurilor de același sex. , un partid de extremă stânga, cunoscut pentru discursul rasist și homofob.
Leave a Comment