Klaus Iohannis, discurs critic la adresa Partidului Social Democrat: Guvernarea este irațională, chiar ireală

Cotidianul

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit sâmbătă la Palatul Parlamentului, iar la şedinţă a venit şi preşedintele Klaus Iohannis, după ce invitaţia i-a fost adresată de liderul formaţiunii, Ludovic Orban.

Președintele a avut un discurs critic la adresa Partidului Social Democrat pentru guvernarea „irațională, chiar ireală” și a comunicat ce trebuie să facă Partidul Național Liberal pe viitor.

„Un politician pe nume Dragnea împreună cu câţiva acoliţi au pus mâna pe putere în Guvern şi Parlament şi de atunci încearcă să folosească această putere în interese propriu şi personal pentru a scăpa de justiţie. Nu-I preocupă nici ţara, nici economia, nici românii. Ce să mai vorbim despre imaginea României în Europa şi în lume. Îi preocupă pur şi simplu să scape de dosare. Aşa ceva, dragii mei nu este posibil într-o ţară europeană, democratică şi nu numai atât”, a declarat Klaus Iohannis, la şedinţa PNL.

„Persoanele care îndrăznesc să îşi spună opinia public anti-PSD sunt luaţi de Poliţie. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat din anii comunismului. Am ajuns să dăm cu piciorul la ce au construit generaţii de români, am ajuns să dăm cu piciorul la bunăstarea românilor, la imaginea ţării. Eu vă spun că există soluţii. Voi sunteţi cea mai importantă parte a acestei soluţii. Şi vă spun, PNL este un partid puternic. Are soluţii şi nu este singurul. Nu sunteţi singuri”, a mai declarat preşedintele

Preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut totodată liberalilor să vină cu un program solid pentru a reprezenta o alternativă reală în politică şi i-a îndemnat să vorbească cu oamenii care sunt în stradă.

„Nu sunteţi singuri în societate. Este nevoie ca PNL să fie un partid puternic şi solid. Şi puteţi. Fiţi hotărâţi. Construiţi un program politic solid, serios. Fiţi uniţi, fiţi puternici şi spuneţi oamenilor ce vreţi cu România. Mergeţi între oameni. Spuneţi-le că aveţi soluţii pentru economia românească, pentru finanţele publice din România. Spuneţi oamenilor că ştiţi cum se face adevarată reformă administrative, spuneţi oamenilor că pentru voi contează românii din diaspora. Spuneţi oamenilor că pentru voi justiţia contează. Oamenii trebuie să creadă că justiţia este dreaptă, eficientă. Şi pentru asta să vă luptaţi. Spuneţi oamenilor că ştiţi cum trebuie guvernată ţara. Şi cel mai important lucru, spuneţi-le oamenilor simplii, mergeţi tot timpul între aomeni şi spuneţi-le. Nu aşteptaţi o campanie electorală. Oamenii sunt afară. Vă aşteaptă”, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit mediafax.ro.

Este pentru prima dată când președintele României are un discurs atât de critic la adresa Partidului Social Democrat.

Robert Manea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri